Partea I
Delta Dunării – Pământul Începuturilor
01. O propunere interesantă…
– Iubesc Delta! Vin și eu în excursie! mă trezesc spunând fără să stau pe gânduri. Apoi… îmi amintesc brusc că e ziua mea și poate c-ar fi mai bine să stau cu toți ai mei la o terasă, să petrecem… În plus, la Universitate anunțaseră Referendum… „Referendum!? Ce naivitate! Nu mai sunt studenta cuminte din anul I, așa că voi chiuli! Ori… mă străduiesc să sosesc la ora închiderii urnelor și depun și eu un vot acolo, de complezență! Cine mai crede în voturi și în referendum????”
– Fie ce-o fi! Am să vin! Mă gândesc la o formulă potrivită pentru toată lumea și promit că vin! mă trezesc eu că anunț triumfal la telefon, întărind prin vorbe de încuviințare convingerea tacită că n-am cum lipsi de la excursia AJSTR (Asociaţia Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România) organizată de data aceasta în Delta Dunării, în punctul cel mai estic al Uniunii Europene, Sulina, la propunerea președintelui asociației, domnul Mihai Ogrinji și sub organizarea atentă a secretarului organizației, dl. prof. Nicolae Neacșu.
Pentru ce ne plac locurile neîncepute? De ce ne atrage sălbăticia? Pentru ce căutăm solitudinea naturii? Briza? Mângâierea valurilor? Ostrovul liniștii? … Nu cred că e prea greu de spus… Fiecare are bucuriile și năcazurile lui și le ține în frâu cum poate…
Așadar, am acceptat să merg în Deltă. Pur și simplu, nu-mi puteam refuza acest răsfăț! Mie-mi place mult să călătoresc, să leg prietenii, să umblu pe străzi sau pe ape – incognito! – să cunosc oamenii cu obiceiurile lor, să stăm de vorbă…
02. Terra nova – tărâmul începuturilor
O altfel de terra nova – eternul ”Newfoundland” din estul Europei, aceasta este Delta Dunării! E un pământ proaspăt, care freamătă, adus continuu de apele Dunării în călătoria sa de 2859 de kilometri (aproximativ 1776 de mile terestre) dinspre Munții Pădurea Neagră și până la „Marea cea mare…”. Delta rămâne un tărâm unic, un ecosistem fantastic unde se ascunde – bine camuflat – miracolul vieții!
Dar, ca într-un veritabil creuzet al creației, aici se găsesc și depozite ancestrale din vremea Triasicului (248-213 milioane de ani în urmă) – siltite feruginoase, gresii, argilite, porfire feldspatice, melafire și diabaze – sau din Jurasic (aum 176-142 milioane de ani) argile calcaroase, fosile foraminigene, calcare gălbui și cenușii, dinofagelate, fitocenoze…
Noile depuneri, pe platforma mobilă a scoarței terestre, denumită Platforma Deltei Dunării, au codus la formarea unui relief de acumulare, care se adaugă celui deja existent pe Platforma Mării Negre și pe cea a Bugeacului. Efectul este uimitor: au apărut depozite aluvionare cu grad ridicat de fragmentare și forme de relief „pozitive” (grinduri) sau „negative” (depresiuni pline cu ochiuri de apă, bălți, zone lacustre, gârle, canale pline de plaur etc.).
03. Călătorie pe calea apelor
Pentru mine, apa cu freamătul ei neîntrerupt înseamnă aceeași bucurie de viață și speranță ca și aerul din tăria munților! Tot drumul de la Tulcea la Sulina a fost o mirare continuă. Îmbarcați pe cursa rapidă „Sfânta Maria” ar fi trebuit să stăm cuminți pe locurile noastre și să depănăm povești, amintiri… timp de o oră și jumătate… O ceată de prieteni buni, împătimiți ai călătoriilor prin spații îndepărtate, îndrăgostiți de frumusețea netrucată a naturii… condeieri mânați în lumea cuvintelor de inspirația și de emoția plină iscată în jurul pașilor purtați prin lumi bizare – de la Ecuator până la Poli…
Da! Îmi place grupul nostru de jurnaliști de turism! … Și ideea aceasta a unei întâlniri ușor non-conformiste, aici, jos, la Gurile Dunării, îmi trezește exaltarea unei bucurii pe care n-am mai trăit-o atât de intens de la întoarcerea din Africa. Pentru Profesorul Ilie Cristescu călătoria pe Dunăre în jos e un fel de aventură pe Mississippi.
… Ar fi trebuit să stăm cuminți și să depănăm povești… Dar… poți să stai? Malurile Dunării, depărtate unul de altul, mă îndeamnă să privesc mai atent înspre zona verde. E-un verde incendiar acum, la început de vară! Iau câteva cadre foto în viteza cu care șalupa rapidă ne poartă tot mai în aval. Copleșită de greutatea celor 70 de persoane aflate la bord, cu tot cu bagaje, copii, sticle cu băuturi răcoritoare, agila ambarcațiune ucraineană icnește de câteva ori – zici că scuipă catran – după care se aruncă din nou pe valuri cu viteza unei năluci…
Nu pot să stau înăuntru! Nu-i de mine! Mă cheamă adierea brizei, zborul pescărușilor și valul în „V” ascuțit tăiat scurt în apă de trecerea șalupei. Pândesc un moment când dispar cei doi fumători din spate și mă instalez pe ultima treaptă a scării – ultimul loc permis de comandantul vasului pentru șederea la aer a nonconformiștilor ca mine… Oooo! Ce răsfăț! Dunărea emană miros de pește și de stuf prospăt. Pacea norilor e întreruptă doar de strigătele stridente ale pescărușilor. Valul albastru îmi stârnește nostalgii aduse fugar în gând din călătoriile prin lumi pline de alt înțeles – Zanzibarul de vis și Oceanul Indian… Susitna, Nenana și afluenții lor cu miriapode de brațe din Alaska… tenebrosul Pacific cu incredibilele plaje de la Caldera sau Bahia Inglesa în Chile… Mediterana la Monaco sau la Marsilia… Marea Neagră la Balcic! The blue wave… la ola azul… – valul albastru, Mavi Dîlga… îmi șoptește în mii de sunete!
„Cine nu s-a oprit la malul Dunării? Toate limbile pământului au sunat aici!” scria încântat Mihail Sadoveanu în „Priveliști dobrogene” (1914). Câți istorici și scriitori n-au venerat Dunărea cu adierea condeiului? Herodot din Halicarnas, poetul latin Ovidius – care, exilat la Pontus Euxinus, a compus Ponticele, Apollonios din Rhodos, Skymnos din Kios, scriitorul Vladimir Korolenko (Nirvana), Jean Bart (Europolis), Alexandru Vlahuță (România Pitorească), Octavian Goga (Spiritualitatea Românească), Geo Bogza (Tablou Geografic). Încă de acum 2.500 de ani, Herodot menționa (Cartea a II-a a Istoriilor) „… între fluviile care au renume și care sunt navigabile, când vii dinspre mare este și Istrul, care are cinci guri…”. Herodot este primul istoric care face referință clară, cu trimiteri geografice, la numărul de brațe al Dunării, problemă deosebit de controversată la vremea respectivă.
Iată în ce consta controversa: „ dacă pentru Strabon şi Ptolemeu Istrul are şapte guri (deşi foarte probabil nu aceleaşi), Pliniu numără doar şase –lipseşte braţul înfundat amintit de Ptolemeu, însă numără şi Pseudostoma care prin chiar numele ei (Gura falsă) ne arată că nu era chiar un braţ – trebuie să fi fost ieşirea vreunui canal mai îngust – în timp ce Arrian nu-l pune nici pe acesta la socoteală, obţinând astfel doar cinci guri. Probabil aşa vedea lucrurile şi Herodot. Aceste cinci guri adevărate erau, de la nord spre sud,
Psilon stoma – Gura Pustie (numită şi Thiagola de către Ptolemeu), foarte probabil Chilia de azi.
Boreion stoma – Gura nordică, cu nume greu de explicat atâta vreme cât ea nu era cea mai nordică dintre guri, probabil Sulina.
Următoarele guri, mult mai mici, cum spune Strabon, sunt:
Pseudon stoma – Gura Falsă
Calon stoma – Gura frumoasă şi
Naracon stoma – Gura Îngustă, cum am văzut.
În sfârşit, cea pe care Pliniu o numeşte Peuce, Strabon şi Arrian Hieron iar Ptolemeu, parcă vrând să-i împace, şi Peuce şi Hieron, ridică prima problemă: este ea, cum susţine majoritatea cercetătărilor (mai ales geografi) gura Sfântu Gheorghe ori nu? ” (sursa: „Delta Dunării la autorii antici” – Revista de tracologie Ianus).
Istrul, bătrânul Danubius, era venerat în antichitate, asemeni unei ființe vii, fiind considerat fluviu-sacru, un fel de zeitate la margine de Pontus Euxinus – o zeitate asemeni Gangelui la indieni sau Nilului la egipteni… Delta Dunării, cu o suprafață totală de 4152 km2, din care 3450 de km2 se află pe teritoriul României, este a doua ca mărime din Europa, după delta fluviului Volga. Formată într-unul dintre golfurile Mării Negre, în perioada Pleistocenului Superior, Delta Dunării este cel mai tânăr pământ din România, cea mai nouă formă de relief, constituindu-se într-un imens „laborator” natural, în care au loc procese complexe, biochimice și fizice, de decantare și de purificare a apelor, de naștere și proliferare a numeroase specii biologice. Potențialul impresionant al Deltei nu este încă pus în valoare. 
Abia din 1990, spațiul acesta populat de o faună fantastică, plancton, crustacee, moluște, incredibile ființe microscopice, cantități uriașe de resturi organice, plante endemice etc. a intrat în Patrimoniul UNESCO. În Deltă se găsește cel mai fin nisip din România, plajele de la Sfântu Gheorghe și Sulina atrag (încă) prin sălbăticia lor, insulele cu colonii de păsări, Pădurea Letea – legendară prin magnetismul său – brațele cu canale lungi, nuferi albi și galbeni cât vezi cu ochii, păsări de o varietate rară – egrete, stârci, lișițe, cormorani, pelicani… – toate acestea sunt cartea de vizită a unui loc rupt din rai, rămas nepângărit de civilizație…
În Deltă „… sfârșește, ca o ființă însuflețită, bătrânul Danubius, pe care Antichitatea îl diviniza, socotindu-l fluviu sacru, fluviu-rege. Rinul e romantic, Dunărea e clasică, eternă.” (Jean Bart – Europolis). (Va urma)
5 comentarii
Impresionant , felicitari.
fg
Frumos si documentat. Mi-a facut placere!
Am avut plăcerea să văd Delta de trei ori, dar, o singură dată am ajuns şi la Sulina. Undeva, prin ’67. Nu uit imaginea Dunării pierzându-se în Mare Neagră, văzută de-aproape de far. Mulţumesc pentru revedere virtuală ce mi-ai oferit.
Felicitari!
Este cu adevarat minunat….o zi frumoasa!