Szczecin. Greu de scris, greu de pronunțat, greu de cîștigat pentru Hănescu.
Românul nu se regăsește și a pierdut, deși era favoritul numărul doi. A pierdut în fața unui necunoscut, locul 646 ATP, Tihomir Grozdanov, din Bulgaria. La turneul polonez de 150.000 de dolari, un challenger, favoritul unu este Albert Montanes. După cum știți, Hănescu nu va onora cu prezența Cupa Davis, un meci cu Cehia ce se anunță foarte dificil pentru România, la sfîrșitul acestei săptămîni, acuzînd o stare acută de oboseală, după un sezon greu. Victor este acum pe poziția 72 ATP.
Din păcate a mai pierdut un român, în ultimul tur de calificări la futuresul de la Budapesta. E vorba despre Răzvan Sabău, învins cu 6-4, 6-3 de croatul Sabanov. În consecință, acolo nu avem nici un român pe tablou.
