Am ajuns de rîsul lumii: să merg în Cheile Turzii invitat de trei bucureșteni.
Liliana în sîtnga, Camelia în dreapta, la intrare, cu Gyuri
E un memorial acolo, Miși Szalma, iar doi prieteni de-ai mei nu au ratat ocazia de a sta cîteva zile în Chei: Mihai Vasile și Camelia Manea (îi știți deja, nu mai insist. Iar cei care nu îi știți, dați pe google, să vedeți ce au făcut pentru alpinismul românesc). A treia persoană, pe care nu o știam, dar avea să se dovedească o întîlnire providențială (despre care o să scriu probabil separat, odată) a fost Liliana Becea, conferențiar universitar la Facultatea de Inginerie Aerospațială, conducătorul secției de schi (dați și în cazul ei pe google, are o carieră absolut impresionantă și în ceea ce privește activitatea din alpinism). Aceasta mi-a arătat niște exerciții pentru spatele meu beteag, pe care am să le fac cu religiozitate în fiecare zi, sînt minunea lui Dumnezeu.
Bun, asta e introducerea. În filosofia lor de viață nu o să intru, pot să vă spun doar că respiră natură, se bucură de fiecare fir de iarbă, Liliana, ditamai profesorul universitar doarme afară, în cort, citesc, fac escalade, drumeții, sînt recunoscuți de trecători pe alei mai ceva decît dacă s-ar plimba pe sub Arcul de Triumf din București, ce mai, e lumea lor aici.
Și acum, cîteva observații de-ale mele, de profan, despre cum am găsit locul și cam ce ar trebui făcut în primă fază așa, de bun simț, nu în detaliu:
-Drumul, în ultima lui porțiune, este infect. Aici trebuie stabilit fie că nu ai voie cu mașina pînă la cabană și atunci asta e, am înțeles, fie reparat, pentru că îți rupi mașina. După aceea: să ai o asemenea rezervație naturală și să nu semnalizezi asta, mai vizibil, e o greșeală din categoria celor foarte mari.
-Zona cabanei de de jale. Cabana propriu-zisă, care am înțeles că e în litigiu, e nefuncțională, arată ca după bombardament. În jurul ei sînt vreo 10 căsuțe din alea minuscule. Una era deschisă, am putut vedea cum arată pe dinăuntru. Arată mizerabil.
-Terasa aia, unde poți mînca altfel foarte bine și oamenii foarte primitori, are aerul unui bufet de comună de acum 30 de ani, hai să zicem că așa arăta bufetul din Cuzdrioara, că tot am vorbit ieri despre acest spațiu mioritic. În jurul terasei și cabanei erau paltonari (genul de excursioniști care sînt paraleli de tot cu muntele, cu natura, d-ăia care frig slănină în jurul unor bolovani și ascultă manele, rîd, beau bere și joacă table).
-Durerea cea mare începe cînd dai de traseul clasic (nu știu dacă așa îi zice, dar e cel pe care se poate încumeta oricine, e foarte ușor, cel din jurul Hășdatei). Cred că a fost mult de muncă acolo, pentru că am văzut preocuparea de a terasa anumite zone, sînt chiar scări betonate pe alocuri, sînt lanțuri de care poți să te ții în zonele mai dificile, iar peisajul e extraordinar. Eu am beneficiat de explicațiile avizate ale celor trei, care mi-au explicat pe îndelete cum stă treaba cu fiecare versant, dar ce zic eu, cu fiecare pietricică de pe acolo. Din cînd în cînd ne opream ca să privim în sus, unii versanți fiind absolut unici în peisajul României (asta mi-au spus ei, specialiștii). Din păcate, partea covîrșitoare a celor care umblau pe acolo o făceau cu capul în pămînt, preocupați să nu alunece pe pietre. Nici un fel de INDICATOR (urăsc majusculele, dar trebuie să sară cumva în ochi), NIMIC. Nu trebuie să fii foarte inventiv, nici cunoscător al muntelui, nici un rafinat al drumețiilor, ca să realizezi că e nevoie de așa ceva. Sînt porțiuni care s-ar preta la a fi amenajate ca zone de belvedere (unde să faci popas și să privești frumusețea muntelui), iar în aceste zone se impun ca o necesitate niște panouri. Pe ele să citești și tu că acolo e creasta nu știu care, specifică prin nu știu ce, că acolo trăiește capra neagră sau gîndacul nu știu care, să poți veni cu copilul tău și să îi spui toate astea, pe care altfel nu prea ai de unde să le știi, că nu toți ne-am născut alpiniști. Nu înțeleg cum de un lucru atît de simplu nu poate fi pus în aplicare. Nu trebuie acolo nici plasme, nici aer condiționat, nu. Trebuie o placă, o schiță-desen, făcută cu cerneală care să nu se șteargă la prima ploaie și niște cuvinte: „Versantul cutare, unic în țară, dincolo e traseul Reginei”, din astea, simple, de bun simț.
-Concluzii:
Avem o minunăție la doi pași de Cluj. Unii nu știm de ea, alții știm dar ne e lene să ajungem acolo. Dacă ajungem acolo și nu sîntem chiar alpiniști, am vrea să avem niște condiții cît de cît. Ei bine, nu le avem. Locul e neîngrijit în zona de agrement iar în partea de traseu (mă refer la cel lejer, de plimbare) nu există nici un indicator lămuritor în ceea ce privește zona pe care o traversăm. Sîmbăta și duminica vin și excursioniști care n-au nici o treabă, dintre cei cu cutia de bere în mînă și cu copilul în spate sau tineri exaltați cu casetofonul cu manele într-o mînă, lălăind pe alei. Lipsește un fel de om al locului, un ghid montan, care să preia un astfel de grup de neaveniți și să îl educe, să meargă în fața lui și să explice cum stă treaba cu această zonă, cu muntele în general, să ne învețe și pe noi să ne comportăm în acest spirit. Să plătim o taxă și să primim în schimb sfaturi autorizate.
12 comentarii
absolut corect. E asa de ani si ani, delasare totala. Numai salvamontul mai face ceva!
e atit de simplu, ca mai simplu nu se poate. o schema din aia, desenata frumos. cred ca s-ar gasi sute de voluntari care sa prinda panourile astea de stinci, sa stie oamenii prin ce locuri trec, ce reprezinta ele. puse nite bancute, in punctele de belvedere, si un ghid care sa iti explice un pic cum sta treaba. sau la intrare un pliant. iar la partea cu cabana ori inchisa de tot partea aia, ori refacuta din temelii, ca asa cum arata acum e nasol de tot.
la fel si cu drumul.
Nici o problemă. Noi scriem, noi citim. De curând, tocmai am afirmat că Clonţiliul judeţului nu a aflat de Cheile Turzii, de vreme ce nu a inclus cei câţiva km de drum de acces spre Cheile Turzii la asfaltarea de toamnă!
Pe de-altă-parte, decât să „amenajeze” Cheile Turzii, făcând în mijloc un disneyland, cum au făcut în Salină, … e mai bine aşa cum e!
Foarte adevarate observatiile anterioare! Si nu e singurul loc din tara „binecuvantat” de d-zeu pt care nu se intreprinde nimic!!!!
Avem o tara minunata dar oamenii cu responsabilitati in domeniu…..lipsesc la APEL!
Cu drumul sunt de acord, cu purificarea situatiei de la cabana la fel dar cu placute de tabla pe toate stancile nu. Natura trebuie lasata cat mai mult in starea ei initiala. Cine doreste mai multe informatii…sunt harti, ghiduri, se gaseste toata informatia necesara.
Alin
În primul rând îti spun „bun venit Alin Bradeanu pe PMOB”.
Fotografii deosebite de prin traseele de alpinism făcute de Alin puteţi vedea intrând pe: https://picasaweb.google.com/107327912843541180946
În altă ordine de idei, am avut plăcerea sa-l însoţesc pe Ovidiu Blag în plimbarea prin Cheile Turzii, despre care el ne vorbeşte în postarea de mai sus şi de aceea aş vrea să fac o precizare. Nu este vorba de montarea plăcuţelor cu numele vârfurilor, pereţilor, jgheaburilor, zuruşurilor ci montarea unor panouri asemenea celor întâlnite în Alpi. Astfel, în câteva puncte de unde perspectiva este deosebită, turistul, care în majoritatea timpului merge cu capul în pământ ca să nu se împiedice, şi-ar putea ridica privirea şi spre înălţimi.
Din pacate, cu ocazia ultimei iesiri in Cheile Turzii am mai avut parte de cateva „surprize” neplacute. Au aparut tot felul de cabluri prin zone izolate, prin care se presupune ca nu au ce cauta decat alpinistii (fara un insotitor experimentat si bun cunoscator al zonei). Asa se face ca intr-o zona deosebit de pitoreasca si izolata, in Jgheabul Fioros au aparut 2 cabluri metalice, taman in minunata furca, care presupunea o catarare elementara si la saritoarea care duce la Peretele Nyarady. Din acest motiv eram atat de pornit impotriva „ultracomfortizarii” unor cel putin teoretic protejate.
Alin
Acele cabluri au fost montate de echipa Salvamont, pentru a scurta cât mai mult, în caz de accident în Peretele Uriaş, timpul de acces pe Brâul Szent Laszlo. Ceea ce trebuie făcut acolo este să se închidă intrarea din poteca, spre Jgheabul Fioros cât şi spre Peretele Pripoanelor unde, aşa cum bine spuneţi, nu au ce căuta turiştii care parcurg defileul.
Mai mult ca sigur, turistul care a murit anul trecut în zona Turnului Galben, la o săptămână după accidentul lui Ilie Humiţă din Turnul Sanşil, a intrat prin acel loc, unde placa montată pe stâncă nu este suficientă pentru a-i opri pe turiştii în căutare de peşteri.
Doar ca aceste cabluri, pe langa faptul ca sunt urate, sunt sigur ca vor fi o tentatie mult prea mare pentru astfel de tineri, putin inconstienti de pericolele la care se expun. Ma tem ca vor provoca mai multe neajunsuri decat avantaje…
Alin
Domnule Ovidiu Blag, aveti perfecta dreptate in ceea ce priveste amenajarea in punctele de belvedere, a unor locuri de popas cu banci, dar DIN PACATE toti uitam ca sintem la pamint cu bunul simt in aceasta tara. In1988, impreuna cu colegii de Salvamont, Dorinel Popa si Doru Iuga am montat pe poteca, inainte de Peretele Urias, o banca prinsa in perete cu spituri. Svezi minune, turistii [sosonari]poposeau aici, mincau sandwichiurile din dotare, sau acele cipsuri din pacatoasele ambalaje de aluminiu beau si sucuri, bineinteles din PET-uri sinormal, goale si mototolite erau aruncate peste tot, linga banca, in tufisuri, in apa Hasdatii, pe mal. Reactia noastra, am demontat urgent banca, ea a stat acolo o saptamina. Ce parere aveti ? Acum ar fi si mai rau.
Draga Mihai, referitor la cele scrise de tine, la pericolele la care se expun turistii care se aventureaza spre Pripoane, sa stii ca acea poteca a fost inchisa de multe ori de catre Serviciul Salvamont Cluj, cu tot felul de tufe de porumbele uscate, care au tepi, sirme si cabluri, dar ele au fost tot timpul demolate de asa zisii turisti, si aruncate in apa.Sint unii localnici care au auzit de acea poteca a botanistilor, care in timp ne mai fiind utilizata a disparut, relieful in timp s-a modificat, din fericire mai sint destul de putini. O alta zona periculoasa, pe care noi o numim Moara Dracului, in Monografia prof. Nyarady apare sub denumirea de Cigaia lui Janel, si urca din poteca pina in circul de la Peretele Coltului Crapat, tot Serviciul Salvamont a blocat-o cu 3 cabluri prinse in pitoane in stinca, cu o placa de avertizare, au disparut in scurt timp. Ce sa mai faci in asemenea cazuri. Eu te cred ca am vrea ca si turistii nostri sa se comporte ca cei din Alpi, dar din pacate sintem departe de acest vis.
[…] lei șoșonarii si paltonarii ies putin in evidenta; ultima mentiune despre ei am gãsit-o intr-un articol din 2011; era vorba despre o excursie la Cheile […]