Într-una dintre verile în care am fost la prietenul meu din Suedia, la Claudiu Rusu, pe care îl și salut dacă citește acum, am pățit o chestie interesantă.
Cînd să plecăm, am ales să cumpărăm niște nimicuri, așa, ca o amintire. Știți și voi, poate faceți la fel, luați magneți, mici cadouri…Și țin minte că pe celebra insulă Okero, unde locuiește Claudiu, era un minuscul magazin de suveniruri, de unde am luat niște bărcuțe din astea cu magnet. Ce să vă zic, lucruri frumoase, dar așa, la 2-3 euro bucata. Și am luat cam 10. Omul de la magazin ne-a întrebat:
-Le veți transporta la distanță?
-Da, am zis.
Și atunci s-a apucat și le-a ambalat separat, cu plastic din ăla cu bule care pocnesc, cu ambalaj de hîrtie iar apoi le-a pus, pe fiecare dintre ele, în niște cutiuțe speciale. Nu se mai termina povestea cu ambalatul, chiar voiam să îi sugerez să renunțe…
Și acum, să ne întoarcem în România.
Azi cumpăr din Polus, de la Diverta, două cărți. Cărți pentru doi copii care trebuie să sosească mîine în vizită la noi. Sînt copiii fratelui soției mele. Nepoții mei, cum ar veni. Și luăm pentru cea mare, Daria, două cărți frumoase, despre Europa (ilustrații, populație, moneda oficială, lucruri interesante pentru un copil de nouă ani). Cărți scumpe, după părerea mea, costă 30 de lei una. Și noi am luat două.
Și am completat cu doi moși, moși din ăia într-un clopot de sticlă (dar nu kitsch-uri), pe care dacă îi întorci cu fundul în sus și îi reașezi în poziția lor inițială ninge peste ei, e o chestie simpatică.
Și fătuca de la casă a pus într-o plasă din aia pe care scrie Diverta și moșii, și cărțile.
Iar cînd am ajuns acasă, am găsit cărțile înnotînd în lichidul ăla din clopot, paginile lipite una de alta, cioburi de sticlă…Practic s-a dus dracului cadoul nostru. Și asta pentru că fătuca n-are nici o treabă cu meseria asta, le-a înghesuit pe toate într-o plasă, ne-a luat banii și a durut-o la patină în rest.
Nu am ce comenta. Am fost neinpirați poate și noi că nu ne-am gîndit că globurile alea se pot sparge.
Dar cred că în primul rînd fătuca aia trebuia să știe să le ambaleze, nu?
Vreau, fac eforturi să fiu mai bun, mai drept, mai dîrz de Crăciun, dar nu îmi iese. Pînă la urmă e o chestiune de aritmetică în România asta: sîntem mai mulți proști decît deștepți. Și asta se vede și la alegeri, nu?
PS Și moșii au costat cîte 20 de lei bucata. Practic am pierdut un milion de lei vechi din cauza unei proaste.

1 comment
Nasol:(
Da din pacate respectul tinde spre 0 infinit la noi:( ti-am luat banul te-am fraierit e mottoul patronilor dar si vanzatorilor din pacate.
Din pacate pe multi salariile mizere ii face sa se comporte asa, desi e pacat.
Daca s-ar pune mai mult accent si la noi pe etica altfel ar sta treaba, daca vanzatorii ar intelege ca salariul lor vine de la clientii satisfacuti altfel ar sta treaba, daca ar fi sanctionati pentru asemenea comportament in timp am scapa de astfel de patanii.
Mosii erau comestibili? ca da poate s-ar putea reclama ca a pus in aceisi punga prod alimentar cu nealimentar si nu prea pusca..
Sa zis si eu de 2 experiente…
In Italia imi cautam un trening..si m-am uitat la marime doar la pantaloni erau L parca, dar cineva a pus bluza M si ceva nu pusca..am vb cu o d-soara din magazin si ea repede a chemat sefa de magazin..care urgent a trimis pe cineva in depozit sa-mi aduca un trening ok.
Cand ajung la casa, a venit sefa si ia zis la caserita „sa-i oferiti un discount de 30% pentru ca am stresat fara sa vrem acest client”. Plus scuze de rigoare..etc. La noi cand o sa patesc asa ceva?…Oricum am ramas placut impresionat dupa aceasta patanie si merg cu placere la acel magazin in continuare.
In Spania in mai multe magazine casierii iti pun produsele in punga, si ei le sorteaza nu imi pun ouale cu cartofii:)) Deci inca un plus pentru un serviciu de calitate.
Mai e mult pana departe.
Bunul simt si respectul e cel mai greu de schimbat sau educat la noi in societate.