De abia acum am aflat de acest protest al bloggerilor clujeni desfășurat azi la ședința Consiliului Local Cluj. Despre felul în care a avut el loc și eventualul mod de soluționare puteți citi aici.Am urmărit în schimb mare parte din postările de pe blogul lui Liviu Alexa și sînt de acord că orașul arată ca după bombardament în multe zone ale lui, dar nu numai din cauza celor de la E-on Gaz…mai sînt și alți specialiști.
Mi se pare, de asemenea, că astfel de acțiuni ale bloggerilor, de exemplu, dar și ale societății civile, în general, fac bine orașului, creează o presiune benefică.

1 comment
pe cand si un protest impotriva „rahatului” de la caini..sau macar majorarea amenzilor sa fie sensibilizati si acei cetateni cu un simt civic mai putin dezvoltat sa nu fiu rau…