Nu, nu e o postare sindicalistă.
E vorba despre Jocurile Olimpice. Despre care nu prea scrie lumea, deși ele bat la ușă. Nu scrie pentru că nu se pot suprapune două evenimente atît de importante, adică antrenamentele Stelei și Jocurile Olimpice, și să fie tratate egal. Steaua merită mai mult, normal.
Și cînd spun că e vorba despre Jocurile Olimpice mă gîndesc de data aceasta la jurnaliștii sportivi din provincie.
Nu știu ca vreunul dintre ei să fi fost acreditat în ultimii 22 de ani la vreo ediție a Jocurilor Olimpice.
În condițiile în care jurnaliști sportivi plătiți prost dar care fac treabă bună avem destui în provincie.
Nu cred că ar exista satisfacție profesională mai mare pentru un jurnalist de provincie decît aceasta, de a fi trimis de către patronat să relateze de la un asemenea eveniment major precum Jocurile Olimpice.
În condițiile în care salariile sînt slăbuțe (știm la ce subterfugii se recurge, de cele mai multe ori, pentru a primi în mînă o sumă cît de cît rezonabilă) cred că astfel de recompense (să le spunem „în natură”) ar fi cum nu se poate mai potrivite.
În Ardeal, din cîte îmi amintesc, parcă numai cei de la Ziua de Cluj au beneficiat de astfel de recompense, trimiși fiind pe banii redacției la un campionat european…În rest….
Evenimente precum campionatele europene, cele mondiale, Jocurile Olimpice, marile turnee de tenis văzute de la fața locului ar deschide oricui alte orizonturi, d-apoi jurnaliștilor.
E păcat că nimeni (sau hai să zicem puțini) dintre cei care conduc din punct de vedere financiar redacțiile media din provincie nu gîndește în acești termeni.
În acest caz teoria importanței proximității e aplicată perfect. De ce să iasă jurnalistul de pe strada lui? Să scrie numai ce se întîmplă în orașul său, că așa trebuie.
În regulă. Dar așa, ca premiu, parcă tot ar putea fi trimis cîte unul mai merituos la o asemenea întîlnire cu sportul în stare pură (aici poate că expresia nu a fost bine aleasă, dar înțelegeți voi ce am vrut să spun, sînt sigur).

1 comment
Ovidiu, daca pun aici mesajul asta, e spam?
Va asteptam pe toti sa va alaturati Suporter „U”. Va puteti inscrie pe http://www.suporterU.ro.
Daca nu acum, cand? Daca nu noi, cine?