Că e tipic românesc asta e clar. Am citit aici despre toată tărășenia.
Pe de o parte ne învață ISU cum e cu bătrînii, cum nu trebuie să iasă ei în stradă pe caniculă, iar de cealaltă parte citim în acest material din Ziua de Cluj cum se chinuie bătrînii pe căldură să își găsească medicamentele.
Povestea asta cu softul o regăsești mai peste tot: de multe ori am pățit și eu să nu pot plăti ceva pentru că „nu merge rețeaua”.
Așa-i la noi: anunțăm cu surle și trîmbițe ceva, dar nu ne pricem să punem în aplicare mai nimic.
Tăiem panglici la inaugurări și după aia mai tragem un pic cu bidineaua (asta dacă nu cumva se chiar surpă construcția).
PS
Îmi amintesc cum la apariția cardurilor stăteau unii cetățenii, ca la dentist în fața bancomatelor și se rugau de ăia care știau să umble cu aparatul:
-Nu îmi scoateți și mie niște bani, că nu știu cum se face…
-Ba da, îmi spuneți și PIN-ul?
-Da, sigur, îl am notat, ziceți așa: 67..
-Mulțumesc frumos.
Sper să nu auzim că s-a întîmplat la fel și cu rețetele astea: să scrie să aibă pacientul prescris saridon și să primească imodium.
1 comment
Eu știu bine cum este acum cu rețetele electronice. Ultima oară tu ști Ovidiu, după ce ne-am băut cafeaua am plecat la medic. Era ora 16.30. Așaaa, la 19.30 am terminat cu totul (eliberare rețetă 2 ore și încă 1 oră alergătură după medicamente. NU se găsea un inhalant decât la două farmacii (cu concentrație mai mică, rezultă de aici telefoane, aprobări) și cînd s-a rezolvat nu puteau să-mi dea celălalt inhalant compensat. :)Show must go one! Ce să mai zic de amicul meu doctorul, care este disperat de timpul pierdut pentru eliberarea unei rețete.
Acum, să ne imaginăm că bunica ma la 83 de ani ar fi fost nevoită să treacă prin calvarul ăsta. Cred că nu mai apuca să-și administreze medicamentele.