Statuia Regelui Carol I
O plimbare prin București însoțit de Mihai Ogrinji și Mihai Vasile, doi profesionişti de la revista România pitorească, îți poate schimba din ideile preconcepute despre un oraș care părea în mintea mea prea aglomerat ca să mai ai timp și să-l contempli. Am fost beneficiarul unui astfel de răsfăț, deși nu pot spune că aveam chiar idei preconcepute, ci mai mult îndoiala că voi găsi de unul singur aceste locuri despre care vreau să vă vorbesc.
Am plecat la drum, așadar, într-un sfârșit de decembrie 2012 pe străzile Bucureștilor.
Catedrala Patriarhiei Române
Punctul de start a fost ales Dealul Patriarhiei, un loc cu adevărat special. Pentru mine, care sunt obligat în fiecare duminică să ascult slujba la difuzor, la maximum, zumzetul ce se auzea la baza dealului era unul familiar. Pe măsură ce urcam se auzea și mai tare, însuși Preafericitul Părinte Patriarh Daniel oficia slujba de acolo, de sus. 
Dar, culmea, deși răzbătea văzduhul de cuvintele acestuia, era cu adevărat impresionant momentul. Poate și pentru că pe înălțimile platoului nu existau nici case, nici blocuri, slujba era la ea acasă, cum ar veni, un moment de rugăciune și de împlinire sufletească. Iar Palatul Patriarhiei este și el un spațiu impresionant.
Făcându-mi mai apoi lecțiile aveam să aflu că „Palatul Patriarhiei este construit după planurile arhitectului Dimitrie Maimarolu, fiind prima lucrare de beton armat din tara.
Domniţa Bălaşa, fiica lui Constantin Brâncoveanu
A suferit în timp diverse modificări, cea mai importanta fiind refacerea cupolei, care s-a prăbușit la cutremurul din 10 noiembrie 1940. După decembrie 1989, datorita faptului ca au sporit activitățile misionar-culturale ale Bisericii Ortodoxe Romane, iar spaţiile disponibile erau insuficiente ca suprafața pentru desfășurarea acestor acțiuni, precum şi a faptului că Parlamentul României – Camera Deputaților – şi-a mutat sediul în altă clădire, acest imobil construit pe terenul Bisericii, la cererea Patriarhiei Romane, i-a fost dat în folosința prin Hotărârea Guvernului României cu numărul 941 din 8 octombrie 1996” (www.patriarhia.ro).
Palatul CEC
Am coborât din nou pe străzile Bucureștiului și am luat la pas cam tot centrul. Clădiri cu un farmec aparte, cu străzi cu nume cunoscute dar nebătute de mine pe îndelete, până acum.
Și pentru că tot am vorbit despre bisericile dintre blocuri, am găsit una dintre acestea, ce merita o expunere mai bună, bineînțeles. E vorba despre biserica Domnița Bălașa, o frumusețe. Și tot în timpul slujbei am ajuns. Dar, culmea, nici nu difuzor nu risipea în aer din farmecul slujbei din interior. Da, mi-am zis, se poate și așa….
Mânăstirea Stavropoleos
Ca să epuizez oarecum acest segment… bisericesc, trebuie să adaug pe listă biserica Stavropoleos, care e, într-adevăr, că tot auzisem asta, un loc special. Nu știu de ce, poate farmecul străzii, poate liniștea celor care se reculeg acolo, poate arhitectura locului, dar e ceva ce m-a impresionat.
Povestea Cafenelei Capșa
Să găsești o biserică din 1724 în inima Bucureștiului, aproape de Calea Victoriei, e chiar surprinzător, poate și asta e parte din paradoxurile Bucureștilor… Plus că pe strada Stavropoleos, că tot vorbirăm de ea, la câțiva pași de biserică se află un alt edificiu reprezentativ al zonei, celebra cârciumă Caru’ cu Bere, pe care, bineînțeles că am vizitat-o.
Nicolae Mircea, fondatorul Carului cu Bere
Nu se făcea ca după slujbă să nu bem o cafea în stabilimentul al cărui prim proprietar a fost un ardelean de-al meu, Nicolae Mircea. În cartea „Străzi vechi din Bucureștiul de azi”, autor Alexandru Ofrim, am citit și despre o întâmplare petrecută aici, cu mulți ani în urmă:
„Un client găsește un gândac în ciorbă, chelnerul constată că mușteriul avea dreptate, extrage insecta și o înghite. Apoi s-a adresat clientului spunându-i pe un ton cât se poate de nevinovat că a fost un… mărar și nu este nevoie să își strice pofta de mâncare pentru o închipuire„.
Hotel Union
Și acum am întâlnit chelnerii casei, care, trebuie să spun cinstit însă, sunt departe de ingeniozitatea și stilul celor din acele vremuri apuse despre care face vorbire anecdota de mai sus…
Am intrat și la Hanul lui Manuc, o altă poveste fără sfârșit… Cel mai vechi restaurant din București, cum ar veni… aflat acum pe strada Franceză într-o formă foarte bună, restaurat și îmbietor.
Străzi, străzi și iar străzi… Șelari, lângă Lipscani, Sfântul Dumitru, Academiei, Colței, Covaci, bulevardul Elisabeta și altele care îmi scapă acum, Cișmigiul, fosta redacție a Universului, toate le-am bătut cu pasul însoțit de poveștile celor doi, una mai interesantă decât cealaltă.
Redacţia Urzica
Dacă ar fi să refac un traseu cât de cât în ordine, cam asta ar fi: Dealul Patriarhiei, Biserica Domniţa Bălaşa, Centrul Vechi, Hanul lui Manuc, biserica Sf. Anton, Curtea Veche, Lipscani, biserica Stavropoleos, Caru’ cu Bere, biserica Zlătari, Pasajul Victoria (frumos reabilitat, foarte curat), Piaţa Palatului Regal, Statuia lui Carol I, Biserica Creţulescu, Athenee Palace – Hilton, Cina şi Ateneul Român.
Un centru de București în care se reabilitează clădiri, în care nebunia de zi cu zi își mai poate lua câte un respiro dacă știi unde să cauți, un centru care arată bine după gustul meu.
Nu sînt un turist profesionist, mă enervează să bifez obiectivele, sunt ca majoritatea dintre voi, mai mult cu strada, cu pulsul ei… Îmi plac clădirile, mă uit și în sus, iar partea asta îți poate ieși foarte bine în București, ai ce vedea la clădiri.
Cu siguranță că există și partea urâtă a orașului (de fapt, pe alocuri, am dat cu ochii de ea și în plimbarea mea), dar nu îmi pun mai multe întrebări decât acelea la care pot găsi ușor un răspuns. Iar ceea ce am văzut mi-a plăcut.
Ar fi multe de spus, dar cine sunt eu ca să fac considerații despre un oraș pe care merită să îl descoperiți fiecare dintre voi. Un oraș care poate să însemne mai mult decât locul unde facem cozi la câte o ambasadă sau locul unde mergem la câte un team-building…
Un oraș interesant, plin de viață și plin de surprize.
Un oraș ca poporul român, imprevizibil.
5 comentarii
Am primit un comentariu pe care nu l-am publicat (din motive obiective). El suna asa:
„Cum poate fi catalogat cineva care da limbi celor care-i fura zilnic din portofel?”
Nu l-am publicat pentru că autorul e pe o pistă greșită. Eu nu fac aici nici politică, nu mă interesează nici problemele care s-au dezbătut de-a lungul timpului (ardelenii, bucureștenii, centralizarea, descentralizarea…etc).
Aici am scris, fără pretenții de profesionist, despre o plimbare prin centrul Bucureștiului. Și atît
Intr-adevar Bucurestiul a primit un face lift in ultimii ani… Intram incet in civilizatie… Si ca sa glumim putin, ai uitat palatul lui Becali din lista monumentelor 🙂
Da, messi, asa e. Dar lasa, ca nu le scapa altora…
pacat ca e locuit :))
Frumos Bucurestiul vechi. Chiar si Casa Poporului are frumusetile ei inauntru. Merita vizitata.