Azi dimineață, lîngă o groapă (știți, la noi în cartier există cîteva gropi, v-am mai spus despre asta, dați pe search pentru amănunte), doi tineri (genul nu destul de tînăr ca să mă căsătoresc, nu destul de deștept ca să nu o fac). Unul dintre ei îi dădea lecții celuilalt:
-Deci, mă, i-am zîs clar: auzi, aci nu tu îmi faci mnie program, că invers, io îți fac ție program, clar? Io nu mă țîu dhieșthiept, da pînă am două mînuri și două pticioare și șthiu să aduc acasă și să pui pă masă, mnie nhime nu îmi faci program, clar?
-Și ie ce-o zîs?
-Ce să zîcă, mă, că la minie nu țînie cu vrăjeli, mă, io ce am în gușe și-n căpușe, mă, n-am înțeles, adhică cum? Ce credhie ie că ceapa-i brînză?
Și aici m-am oprit cu ascultatul, pentru că am dat pe-afară de rîs la auzul acestei expresii. Nu de alta, dar eu nu o știam pînă acum două-trei săptămîni cînd un amic mi-a zis-o așa, la mișto. Credeam că el a inventat-o, nu credeam că o mai folosește cineva. Și uite cum, lîngă o banală groapă (care nu anunța nimic spectaculos, chiar am verificat, aveam și apă de dimineață), un tînăr domn a folosit-o. Bine, alături de alte expresii, dar nu la fel de interesante…
Planul meu de redresare al țării, despre care v-am mai vorbit, se bazează și pe studii de acest gen. Hai să luăm exemplu de mai sus:
-Am estimat vîrsta domnului care vorbea cam pe la 25-26 de ani. Hai să spunem că are un copil acasă. Hai să spunem că acel copil are 7 ani. Hai să spunem că acel copil stă cu acest părinte încă 11-12 ani, după care îl părăsește, din motive clare: nu are ce învăța de la el (și nici nu va învăța nimic, ceea ce iar sper că vă este clar). Neînvățînd nimic, probabil că se va căsători și el. Deci va ajunge, ca tatăl său, un tînăr în vîrstă de 25 de ani, căsătorit. Cîți ani au trecut fără să se întîmple nimic care să ne dea încredere? Păi 25-7 egal 18.
Păi cum, iarăși mai stăm 20 de ani peste ceea ce a spus Brucan?
