Da, pe al unșpe și ceva am băut o cafea pe terasă la Camino. Cu două jurnaliste frumoase și mai ales deștepte. De data aceasta n-o să le dau numele, pentru că nu le-am cerut permisiunea. Oricum, ce pot spune e că am fost un tîmpit că nu am băut, pînă acum, niciodată, o cafea cu ele. O revelație. Și o mare speranță: că breasla asta va fi dusă înainte doar de oameni de genul acesta: de cei cu mintea ascuțită.
Apoi, mai pe seară, am fost la tenis. Dar asta nu e ceva neobișnuit. Chiar la asta mă și gîndeam în timp ce îmi puneam mașina în garaj, cam sfîrșit, ce-i drept, pentru că am avut meci greu.
Închideam poarta de la garaj, verificam lacătul, și-mi ziceam în gînd: ce-am făcut azi? A, da, am avut ora aceea perfectă, la unșpe jumate, cu jurnalistele, povestea, da-da-da…
Și am mai făcut cîțiva pași, pînă-am ajuns pe aleea mea, cu blocul meu pe mîna stîngă.
Și-atunci am amețit. Dar nu mult, o secundă.
N-o să vă vină să credeți. Știți de la ce am amețit?
De la un miros.
Nu, hai să îi zicem boare (cred că e prima dată cînd folosesc acest cuvînt…)
Miroseau teii.
Ceva fantastic.
M-am oprit, m-am uitat ca un tîmpit, în sus, la tei.
Apoi mi-am zis că ajunge cu asta și am revenit la realizările zilei.
Și am conchis.
Da, azi mi-au plăcut două lucruri: discuțiile de la ora unșpe și ceva și mirosul teilor de la ora opt seara.
1 comment
La noi la bloc i-au taiat. pe tei. Au lasat brazii putrezi!