Ar fi momentul să vă spun ce mă enervează.
Păi mă enervează șoferii, domnule.
M-am uitat pe statistici și am văzut că Sibiul are vreo 150.000 de locuitori. Spre comparație, că întotdeauna e bine să ne jucăm cu treburi de genul acesta, cartierul Mănăștur, din Cluj, are 90.000 de locuitori.
Deci nu sînt mulți sibieni, cum ar veni, în comparație cu clujenii. Ba din contră, sînt cam de trei ori mai puțini (la Cluj am mai pus și studenții…)
Și totuși, parcă nu au loc (deși suprafețele celor două orașe sînt cam acolo, unul are un pic peste 120 de km pătrați-Sibiul-celălalt spre 180 de km pătrați-Clujul).
Claxonează și ăștia, tată, din orice.
Se grăbesc și ăștia, de zici că aici, în Sibiu, e ceva ce nu se mai găsește nicăieri în Univers și musai trebuie ajuns la acel ceva.
E aproape caraghios să-i vezi cum se înghesuie prin giratorii, unul mai isteț decît celălalt, îți taie calea și, mai ales taximetriștii, se pricep la toate, inclusiv la dirijat circulația pentru „fraieri”.
Sincer, pentru un oraș care a descoperit plăcerile „pietonalei” cu mult înainte de Cluj nu mă așteptatam la atîta adrenalină la…șosea.
