În vagonul de dormit de la București la Cluj am avut vecine două tipe, două tinere, două gagici (alegeți voi apelativul care vă convine). Din cîte se pare fuseseră la meciul Steaua-Timișoara, apoi un pic de mall și acum „cătă-căși”. Primul lucru pe care l-au făcut, la plecarea trenului, deci pe la 20.30, a fost să vorbească la telefon cu o a treia, pe speacher.Multe dintre fraze, propoziții sau simple cuvinte puse cu furca undeva încep cu „deci”. Spun asta ca să vă obișnuiesc (deși nu vă rețin mult, doar așa, cît să vă formați o idee)…
-Deci, tu, nu cred, m-o căutat ăla? In-cre-di-bil, deci in-cre-di-bil, sincer, așa ceva…
Aia zicea și ea ceva.
-Deci nu cred, sincer, ăla nu-i normal. No, știi ce, zî-i să-și bată coasa, sincer, că io n-am chef de …iști din ășitia. Deci fato, incredibil ce ne-am putut distra, sincer, deci așa ceva, incerdibi, o fo super…
Și rîdeau. Și ea, și colega ei, și aia de acasă, de la Cluj.
-Auzi, zî-i la ăla că nu-s curioasă de el, clar? Și zî-i că în general nu-s curioasă, d-apoi de figuriști din ăștia de c…t. Să mă lese. Ioi, tu, atîta am rîs cu proasta asta (n.r -colega ei, cum ar veni), de ne-am c…t pă noi tăt drumu, sincer. Deci tu, asta îi bolundă rău de tăt. Nu-i normală.
-Deci zi-i la bulangiu ăla să cînte la altă masă, că nu-s curioasă nici de el nici de familia lui. No, hai, că avem la povești de te c..i pă tine. Și de la meci, și de la mall, de păstă tăt unde am fost, o fost super. S-u-p-e-r. Mega distracție, mega tipi, mega tăt. No, hai, vorbim!
Au mai rîs cam pînă pe la zece, au vorbit tare între ele dar și cu alte domnișoare, apoi le-a răpus somnul. Dimineață am și văzut-o pe una dintre ele, în trening, în fața compartimentului.
Deci nu era mare lucru.
