Deși zîmbesc cînd mai aud în jurul meu spunîndu-se vai, ce înmormîntare frumoasă a avut cutare, de Ziua Morților îmi vine și mie să spun o prostie asemănătoare. Adică să spun că îmi place sărbătoarea asta. În primul rînd că e de-a noastră, de-a ardelenilor. Și apoi pentru că, în Cluj, 1 noiembrie are ceva special. Ar trebui să fii într-adevăr clujean ca să simți asta, dar merge și dacă ești de prin alte locuri, pentru că se simte în aerul orașului ceva special, e vorba despre recunoștința pe care le-o arăți celor care nu mai sînt…
În copilărie țin minte că obiceiul era să mergi seara, clar. Se întîmpla să chiar fie prima zăpadă. Adică s-a nimerit de multe ori să fie așa, să ningă de 1 noiembrie. Apoi, după ce mergeai la morminte, mergeai acasă la capul familiei (cine-o fi fost ăsta, de regulă fratele mai mare dintre cei care mai trăiau) și se bea cîte un pahar de vin.
Și mai țin minte niște morminte de țigani (atunci nu existau încă rromii, de-aia le-am zis așa de data asta), unde rudele veneau și cîntau ore în șir, ni se părea foarte…interesant.
De 1 noiembrie puteai sărăci. Îmi aduc aminte și de asta. Se făceau din timp socotelile: cîte rude, cîte morminte, cui cumperi aranjamente, cui iei doar buchete de crizanteme, cui duci doar fire și cui nu duci nimic sau te prefaci că i-ai uitat.
Oricum, dacă era să respecți toate numele de pe listă, te cam ardea la buzunar.
Am găsit și ce-am scris anul trecut de 1 noiembrie, semn că într-adevăr mă preocupă sărbătoarea asta. Puteți citi aici și rîndurile alea, mai ales că acolo e și cu turtă dulce, și cu colega mea Camelia Gantz, ai căror părinți veneau din Ocna Mureș să vîndă turtă dulce la porțile cimitirului.

3 comentarii
Interesante obiceiui
De fapt, ce inseamna 1 noiembrie pentru dvs?
Foarte pe scurt insemna un obicei la care țineam și țin și acum.