Mircea Galoș, Puiu Banu, Viorel Constantinescu și Ovidiu Blag, acum vreo…15 ani buni, la un banchet de sfîrșit de an. Foto: arhivă personală Puiu Banu
Precizările de azi se impun, ca să știți mai bine cum să priviți înspre acest adevărat fenomen pe care l-a reprezentat fotbalul nostru de sală, cel început în 1974 și la care am luat parte și eu vreme de peste 20 de ani…
Așadar: în pofida faptului că pe la sală s-au perindat foarte mulți foști fotbaliști profesioniști, membrii fondatori (ca să zicem așa) au fost mereu protejați. Adică unii precum Ovi Pintea, Șono Dezmeri, Mircea Galoș, Marius Frâncu, Dan Canada sau Șerban Doboși nu au făcut tușa în cazul în care au apărut noi jucători. Și asta pentru că s-a instaurat o regulă de fier: cine aduce (invită) pe altcineva, împarte cu acesta timpul de joc. Respectiv dacă eu am adus un om, acela nu intră în teren decît în locul meu, nu în locul altuia. Și poate de aceea erai foarte atent pe cine invitai, pentru că în condițiile date s-ar fi putut ca tu însuți să evoluezi mai puțin pe teren. Conduita aceasta nu știu de unde a apărut. Probabil de nicăieri, așa cum nici despre respectul reciproc nu ni s-a dat nimic de citit, dar ne-am prins cu toții că tot ce facem noi acolo se bazează pe asta.
Apoi, regula de aur: golul nu era validat decît dacă șutul sau lovitura de cap erau executate din semicercul de handbal. De ce? Pentru că astfel erau excluse șuturile de la distanță (bombele), cele care puteau duce la accidentări nedorite dar astfel se protejau și instalațiile sălii (panouri publicitare, tavanul, tabelele electronice de marcaj, etc). În plus, jocul era mult mai fluent, pasele mai multe, mingea trebuia adusă în fața porții, era mult de muncă, trebuia să te demarci, nu să scapi de minge.
După aceea: cel care pătrundea la un moment dat în trupă, indiferent dacă era profesor universitar sau șofer trebuia să aducă o ladă de bere în vestiar. Minimum, ca să zic așa. Plus că nu exista ca unul dintre noi să-și sărbătorească ziua de naștere în săptămîna respectivă și să nu marcheze asta și în vestiar.
Iar la vestiar, ce să vă mai spun: am auzit cele mai frumoase povești din viața mea, de exemplu. Am auzit cum a jucat Dan Anca pe Wembley, Dobrău în națională și în meciuri mari cu Dinamo, cum i-a ținut Remus Vlad pe cei mai buni atacanți ai vremii, cum a cîștigat Șerban Doboși Cupa Campionilor Europeni la tenis de masă și cum a stat în India cu lunile, cum a jucat Gusti Țegean pe un teren plin de piei de încălțăminte la Clujana, cum a sărit Ciocan mai sus decît Cămătaru și cîte și mai cîte.
Hai să vă spun niște nume din primele trupe (pot să zic că am fost acolo destul de devreme, de prin 1983, dacă nu chiar mai de devreme…):
Canada, Șono, Pinea, Țucu, Biță, Paul Maroși, Țuchi Suciu, Mircea Galoș, Șerban Doboși, Marius Frîncu, frații Cenan, Cristi Voievod, Șați, Csaba Solomon (cu el va urma o poveste, Puiu l-a adus la un moment dat…), Bagiu (poveste și cu el, poate chiar mai multe…), Dorin Man (fostul fotbalist de la CFR), Dobrău, Gusti Țegean, Ioska Szoke, Sandu Columban, Bela Bakos, Kilin, Tibi Poraczki, apoi au mai trecut, tot pe la începuturi, Cristi Pojar, Meszaros, Sabău, Aurel Stoica, Ion Ciocan, Mitică Șomlea, Sorin Corpodean, Gelu Bungărdean…
O să ajungem și la contingentul de baschetbaliști cu Mircea Barna, Mihai Sinevici, Dragan Petricevic, Mircea Cristescu, Viorel Constantinescu (arbitrul), și mulți alții, ni-i amintim noi pe toți, nu-i problemă…
3 comentarii
atâta e de fain serialul asta. Sunt invidios colegial că nu am jucat în trupele astea super selecte. Foarte fain de tine, Ovi.
Ovidiu, te felicit si eu pentru serialul asta foarte interesant, iar lui Tibi Farcas ii lansez propunerea de a-ti urma exemplul cu un serial despre inceputurile campionatelor de mini-fotbal, atat de populare acum in Cluj si-n tara, despre Madisz sau Pro Italia…
Multumesc