Număr record la întîlnirea noastră de fiecare sîmbătă: azi în Parcul Mare parcă s-au căsătorit cei mai mulți oameni din Cluj. Nici baschetbaliștii noștri nu s-au lăsat. Au fost în echipă completă: adică au fost 5 în total.
S-au împărțit în două echipe, totuși, cu Zăvă și Ilea versus Rus, Tebu și Lucian (ultimul tot așa cum ne-am obișnuit, cu degetele în atele).
Au pus de o miuță și au transpirat mai ceva decît ar fi jucat la două panouri.
Pînă la urmă s-a terminat 2-1 la…seturi pentru Ilea și Zăvă, dar într-un meci trei pe muchie de cuțit, doar organizarea deficitară pe faza de atac a celorlalți făcînd posibilă victoria primilor.
A trecut prin parc și Nicușor Ciorbă, probabil îl cunoașteți, juca și el baschet cu noi la un moment dat…
Acum a venit doar pentru ca să vorbească cu mine, ceea ce i-a și reușit de minune, pentru că și eu am vorbit cu el. Și am și băut o cafea împreună, ceea ce înseamnă, v-ați prins, că n-am prea văzut meciul de baschet al băieților (de aceea ați și primit o cronică subțirică de la…eveniment).
Ce să vă mai spunem?
Că am fost la cafea la Casino? Că acolo are pile Ilea? Nu cred că are rost.
Hai mai bine să vă spunem că Parcul Mare chiar arăta ca un loc special pentru clujeni: mese de ping-pong, terenuri de mini-fotbal, curse cu caiacul, oameni plimbăreți, soare afară, chiar frumos.
Bine, noi la 11 am plecat, nu știm cum a fost în continuare…


