Un fel de ștrand
Dacă ești în Cazanele Dunării, sigur că-ți vine să treci pînă la Băile Herculane, să vezi ce-i pe-acolo, că doar nu sînt decît 20 de kilometri…Doar că nu rămîi decît cu uitatul.
Am luat referințe despre posibilitatea de-a face o baie și toate părerile celor care se „pricepeau” la treaba asta se îndreptau spre un loc căruia îi spune 7 Izvoare. Asta unde e: ieși din Băile Herculane, cum ar veni, și-o iei pe un deal, pe care imediat după aceea îl cobori. Pe panta aceea oarecum abruptă care duce spre ștrand se formează un șir interminabil de mașini, unde trebuie s-o lași și pe a ta, pentru că deduci că dacă toți și-o lasă-n drum însemnă că în vale nu sînt locuri de parcare. Și-așa și era: jos se termină toată figura într-un gard, și într-un pătrat în care nu încap mai mult de 8 mașini. Și-acolo, în pătratul ăla scrie pe o tablă care seamănă destul de bine cu sigla hotelului clujean Grand Hotel Italia, numai că asta e albastră, Springs (sau cel puțin așa cred…).
Și aici, la Mercedesul ștrandurilor din Herculane, ajung oameni gata dezbrăcați (bărbații cu burțile goale și în șlapi coborînd așa direct din mașini), cu colaci de cauciuc gata umflați la ei, cu zebre sau ursuleți umflați și ăia, cu prosoape cu Marilyn Monroe și, poate cel mai important, foarte veseli, fericiți că vor face o baie pe cinste.
Nu vă mai rețin, că n-am prea multe amănunte, poate doar amintirea unui domn care vindea porumb fiert și care mi-a spus că dacă plec rău fac, că ăsta-i cel mai bun ștrand din zonă…
O clădire din centru
Am ajuns și în Băile Herculane propriu-zise, în stațiune, ca să zic așa, un loc care o fi fost frumos vreodată, dar nu acum.
Știți povestea, cu cea mai frumoasă stațiune din toată Europa…
Și cum a fost reconstruită din temelii după războaiele cu turcii din a doua jumătate a secolului XVIII…
Ei bine, acum încă nu e reconstruită, deși se pot observa, pe alocuri, timide încercări în acest sens.
Tabloul, pe scurt, era așa: în zona de lîngă statuia lui Hercules, un om cînta la fluier diferite doine. Cînd cu gura, cînd cu fluierul, într-o tînguire care, din păcate pentru artistul de peste 60 de ani, nu era destul de convingătoare pentru a aduna de la puținii trecători nici un leu, cel puțin pînă la ora cînd am trecut eu prin zonă. Lîngă el era un alt cetățean, care se străduia să vîndă fructe de pădure (mure și zmeură în borcane mici). Nici el nu avea nici un spor. În fața lor era statuia de care vă spuneam, cea a lui Hercule iar în lateralul acesteia o clădire care încă stă în picioare. Pe strada aceea era cam pustiu, altfel, deși la doi pași de cei doi întreprinzători mai era unul, care vindea obiecte neidentificate din plastic, probabil suveniruri.
În această stațiune, pe scurt, dacă ești ușor pretențios (nu știu ce ar putea face cei foarte pretențioși) nu poți sta mai mult de o oră, cu toată bunăvoința.
Orșova
Așa că ideea cea mai bună a fost să ne întoarcem la Orșova, măcar pentru doza de…liniștină pe care ți-o poate oferi imaginea aceasta du Dunărea care își vede de ale ei.
Aici, nu știu cum să vă spun, dar zona seamănă teribil cu cea din Corfu. Adică e cam tot așa precum în insula grecească: în Orșova e o promenadă generoasă de unde vezi Dunărea în toată splendoarea ei iar la deal, pe un drum șerpuit, cu un ochi vezi fluviul iar cu celălalt mulțimea de pensiuni care au geamurile, invariabil, orientate spre aceste frumuseți.
Bineînțeles că sînt destul de multe de pus la punct și aici, dar se simte că oamenii din aceste locuri au știut întotdeauna să se descurce iar acum ei par adaptați foarte bine la ceea ce înseamnă serviciile de tot felul (de la cel hotelier la cele privind turismul de agrement din zonă).
Așa cum am spus și într-o „emisiune anterioară”, să stai și să te uiți toată ziua la peisaj pare a fi cea mai bună îndeletnicire aici.
