Opera Națională Română din Cluj-Napoca ne invita astăzi, 22 octombrie, de la ora 18.30, la un încântător spectacol dublu puccinian, ”Il Tabarro” și ”Gianni Schicchi”, două dintre operele trilogiei ”Il Trittico”. Aflată sub semnul unui important debut, cel al tenorului Marius Vlad Budoiu, unul dintre cei mai importanţi artişti lirici ai momentului, în rolul Luigi din „Il Tabarro”, seara lirică promite un spectacol desăvârşit.
Creația pucciniană, a cărei premieră mondială a avut loc în anul 1918, pe scena Metropolitan Opera din New York, a adus un suflu proaspăt și captivant operei contemporane, propunând pentru întâia oară formula unei serii de trei opere într-un act (Il Tabarro, Suor Angelica și Gianni Schicchi), cu subiecte diferite, prezentate în cadrul unui singur spectacol, ce avea să anime publicul prin scene rapide, bogate în sentiment și acțiune.
Opera cu accente veriste a fost readusă pe scena teatrului liric clujean în premieră, la începutul Stagiunii 2013-2014, punând în operă o reprezentaţie îndelung aclamată de publicul meloman. Inconfundabilul tandem operistic semnat de Giacomo Puccini revine astăzi aducând un spectacol complet şi o distribuţie extraodrinară, care îşi va pune amprenta asupra operei tragice şi a celei bufe, ambele fiind reale capodopere ale repertoriului universal.
Organizatorii ne asigură că vom avea parte de un spectacol unic, care va traversa graniţa dintre notele grave şi emoţionante, înspre o muzică plină de vervă şi umor savuros.
Biletele spectacolului sunt puse în vânzare la Agenţia Teatrală, în reţeaua Eventim (magazinele Orange, Germanos, Vodafone, Domo, Librăriile Cărtureşti, Humanitas) şi online pe www.eventim.ro.
