Azi am trecut pe la standul de obiecte promoționale ale lui U Cluj, din Iulius Mall. Cărțile noastre, a mea și a lui Alin Fornade, sînt expuse la vedere și mi-a spus domnișoara de acolo (foarte amabilă) că se și cumpără, ceea ce ne bucură.
Standul în sine e foarte cochet, cu foarte multe lucruri de cumpărat, de la șepci și tricouri pînă la brelocuri și ceasuri cu însemnele lui U.
Chiar am remarcat, față de începuturile acestui demers, multitudinea de obiecte promoționale, de la cele clasice la unele foarte inventive.
Pe lîngă cărțile noastre, în standul respectiv mai puteți achiziționa și cartea lui Dan Mihălcean, „U Cluj, mai mult decît o legendă”, un volum bazat mai ales pe statistică, foarte interesant.
Săptămîna viitoare, dacă toată lumea va fi de acord, vom încerca să ne dedicăm cîteva ore pentru a fi acolo, la stand, poate chiar alături de unele dintre personajele cărților noastre, pentru ca eventualii cumpărători să poată pleca acasă și cu cîte un autograf din partea acestor mari personalități sportive.
Vorbim cu Alin Șutea și cu Romulus Lazăr și ne…organizăm.
Pînă atunci, vă invităm la standul Iulius Mall, găsiți acolo cărțile noastre.
Și, normal, vă mulțumim pentru interes.


