Mi-am amintit că avem o clujeancă în Grecia, pe Tunde Enyedi, marea noastră sportivă trăind acolo de foarte mulți ani. Și-am zis s-o întreb ce simte ea în legătură cu situația din Grecia.
Despre această situație a majorității, Tunde Enyedi a detaliat: „Este un război al nervilor, o așteptare zilnică, foarte stresantă, în legătură cu ce și cum se va hotărî în legătură cu situația economică. Lucrurile nu funcționează nici pe departe așa cum ar trebui: mulți sînt în concedii obligatorii, fiindcă toate s-au blocat din cauza băncilor închise. Așteptarea, da, așteptarea cred că este cuvîntul de ordine acum, la acest nivel.”
Despre greci, în general, Tunde a spus: „Nu împărtășesc deloc opiniile conform cărora grecii ar fi leneși. Aș spune, poate, comozi, dar nu leneși. Dovada cea mai vie este faptul că oriunde merg să lucreze, în lume, sînt apreciați. Se încadrează legilor și regulilor care li se impun. ”
PS
Tunde este în Grecia din 1990. Cîte ceva despre cariera sa sportivă puteți citi aici.

