Simina și Arthur
Așa mi-a scris Simina, soția lui, așa vă spun și eu. Mai mult, am și primit de la Arthur dovada, o fotografie care ilustrează acest lucru, fapt care mă bucură și sînt sigur că vă bucură și pe voi. Știu că mă credeți pe cuvînt cu poza, așa că am ales să pun alta…
Parcă ne simțim și noi puțin mai bine aflînd că Arthur nu renunță deloc la luptă. Îi ținem pumnii și sperăm ca progresele să se țină lanț pînă în momentul unei reveniri cît mai aproape de potențialul pe care îl avea înainte.
E un drum complicat, anevoios, dar poate reușim în continuare să îl facem mai ușor dacă nu uităm de Arthur și ne mai abatem un pic atenția de la tumultul zilnic…
Oricum, personal sînt fericit cînd primesc de la el două rînduri, pentru că omul îmi mai scrie din cînd în cînd…
Aștept să îl văd cît de curînd…
