Comtesse du Barry a fost, recent, gazda unui eveniment cu ștaif. Horațiu Mălăele și clujeanul Paul Cristian Cordoș (alias Art Bending) au avut o colaborare de efect: opt dintre schițele actorului au fost interpretate în sîrmă de către talentatul artist clujean, spre deliciul celor care au venit acolo pentru a degusta vinurile GRAMMA dar și pentru a-și bucura privirile cu acest tip de artă contemporană.
Horațiu Mălăele, care nu mai are nevoie de foarte multe prezentări, a ținut să prezent la eveniment, mai cu seamă că în acea seară a susținut și un spectacol extrem de apreciat, „Sînt un orb”.
În acest spațiu v-am mai povestit, nu o dată, despre acest tînăr artist clujean, Paul Cristian Cordoș. El își demonstrează valoarea de fiecare dată, reușind colaborări dintre cele mai interesante.
De data aceasta totul a pornit cînd a descoperit lucrările maestrului Horațiu Mălăele, anul trecut. Trei dintre acestea sînt prezente pe sticlele GRAMMA- Feteasca Regala, Cuvee Vișan Rose, Cuvee Vișan Roșu dar și cinci schite care i-au atras atentia in mod special, trei caricaturi ale maestrului, caricatura actorului Viorel Rebengiuc si o caricatura intitulata „Salut”.
Atunci, cu curaj, l-a abordat pe marele actor și s-a materializat colaborarea.
Îmi amintesc că Paul Cristian Cordoș mi-a povestit, entuziasmat, cît de rapid a răspuns pozitiv Horațiu Mălăele și mai ales deschiderea de care a dat dovadă în a iniția acest experiment.
Unul care s-a dovedit a fi de mare efect, după cum aveam să înțeleg.
Art Bending (Paul) a interpretat în sîrmă opt lucrări, fiecare piesă fiind realizata dintr-un singur fir de sarma.
Lucrurile merg atît de bine între cei doi încît în toamnă vor organiza, împreună, o amplă expoziție la Galeria Horațiu Mălăele, din București.
Pe acest subiect au scris și colegii de la Revista Bulevard, aici.
http://revistabulevard.ro/
Credit foto: Daria Maier
PS
Despre Paul Cristian Cordoș am scris de mai multe ori. Atît cît mă pricep, am intuit că omul are valoare. Dar am scris și pentru că în colaborările noastre am apreciat foarte mult faptul că este un tip condițional. Asta s-ar putea traduce prin faptul că atunci cînd a promis ceva a și făcut, fără să întîrzie și fără să invoce faptul că ar mai avea lucrări în derulare. Pe scurt, te poți baza pe el.
