Exact ca anul trecut, Zebra Catering trece cu o precizie de metronom, fix la ora 13.00, pe la Baza Napoca din Cartierul Gheorgheni, acolo unde se desfășoară cea de a 12-a ediție a Cupei Liceelor.
Secretariatul cupei, arbitrii Dan Dreve și Horațiu Feșnic plus Ovidiu Fărăgău, cel care coordonează această activitate de înregistrare a rezultatelor oficiale, se bucură din plin de această atenție din partea Zebrei (cel mai bine a picat mîncarea caldă ieri, cînd afară a plouat toată ziua și frigul se cam…instalase în oase).
Și poate nu întîmplător, cel care se ocupă de această livrare este un mare iubitor de fotbal, domnul Ucu, cel care nu numai că urmărește fenomenul dar multă vreme a chiar jucat fotbal.

