10 zile, 8 expoziții, 4 dezbateri și 1 workshop, asta își propune primul festival de fotografie documentară din România, între 27 octombrie și 4 noiembrie, la Cluj. Mie mi-a spus de treaba asta Andreea Cîmpeanu, din cadrul echipei de organizare, ea însăși un fotoreporter foarte cunoscut și foarte priceput. Cum o știu bine, am încredere că ea și ceilalți membri ai echipei vor să facă un lucru temeinic, cu cap. Dacă intrați pe site-ul festivalului, aici, vă veți prinde și voi de soliditatea ideii și de temeinicia demersului propus. Și, cine știe, poate reușiți ca pe ultima sută de metri să sprijiniți și financiar niște oameni hotărîți să schimbe lucrurile în bine.
Asta și spun ei, organizatorii (Andreea Cîmpeanu, Călin Ilea, Vakarcs Lorand și Roxi Pop):
„Credem că fotografia doumentară are puterea de a spune poveşti care ajută oamenii să înţeleagă lumea în care trăim.
Vrem ca publicul sa vadă munca fotografilor nu doar pe un telefon sau ecran de calculator ci la dimensiuni mari, imprimate pe hârtie foto sau proiectate pe un ecran în cadrul unor proiecţii de gală.
Vrem să schimbăm idei despre reprezentare vizuală şi să vedem o parte din felul în care România este reprezentată prin imagini atât de fotografi români cât şi străini”.
Artiștii invitați sînt Andrei Nacu, Bogdan Gîrbovan, Cosmin Bumbuţ, Ioana Cîrlig, Laura Pannack, Marin Raica, Marko Risović, Petruţ Călinescu, Tomas Bachot.
IN/OUT Transylvania Photo Festival îşi propune să aducă alături de fotografia documentară un public cât mai numeros şi să discute despre cât este de important să fie spuse poveștile prin fotografie. Se va expune munca fotografilor prin fotografii pe hârtie, ecrane mari sau proiecții, nu doar pe ecranul computerelor sau al telefoanelor mobile, așa cum îndeobște este ea văzută în ultimul timp.
Locurile unde vor avea loc manifestările din cadrul festivalului:
Galeriile Minerva – Str. Napoca nr. 16
Muzeul Etnografic – Piaţa Ștefan cel Mare nr. 5
White Cuib – Str. Franklin Delano Roosevelt nr. 2/1
Kreativ Kolozsvar – Strada Memorandumului nr. 3
Zorki – Strada Ioan Raţiu nr. 10
Urania – Strada Horea nr. 4
Parcul Central – Parcul Central Simion Bărnuţiu
Dacă v-am stîrnit un pic și vreți să sprijiniți acest demers, cam aici trebuie să vă adresați:
Telefon 0740.278.713
Mail :contact@inout.photo
Facebook: facebook.com/inoutfestival
Site inout.photo

