Snooker Club Cluj organizează un turneu de suflet, în decembrie, Cupa Caritabilă de Iarnă, în urma căruia fonduriel vor fi direcționate înspre copiii care au nevoie cel mai mult de așa ceva. Am participat la competiția din 2013, am scris despre asta aici, a fost la vremea respectivă un adevărat eveniment care i-a făcut fericiți pe copii…
Cupa Caritabilă de Iarnă ediția 2016 va avea loc în weekendul 17-18 decembrie. Taxa de intrare e 50 de lei, iar toţi banii merg la copiii îngrijiți de călugărițele de la „Casa de tip familial Maica Domnului ” din Cluj-Napoca.
Premiile puse în joc:
locul 1 va câştiga un abonament Gold la Snooker Club Cluj
locul 2 – un abonament Silver
locurile 3 şi 4 – abonament Bronze, iar cel mai mare break – un abonament Bronze.
Sistemul de joc este eliminatoriu, în primele faze se joacă 2/3 frame-uri iar din semifinale 3/5 frame-uri.
Înscrierile se fac începînd cu data de 23 noiembrie, la Snooker Club Cluj, pe Calea Baciului 1-3.
Și în acest an se anunță un eveniment de ținută, știindu-se faptul că la Snooker Club Cluj eleganța participanților precum și a publicului prezent la competiții sînt conform standardelor pe care acest sport le impune.

