Azi am vorbit la telefon cu Cătălin Condurache, după multă vreme. Motivul, unul banal: s-a împlinit trei ani de la un material pe care l-am scris despre el și-acum facebook-ul ni l-a scos în cale. Dar dacă tot ne-am sunat, am aflat una-alta, printre care una chiar spectaculoasă. În La Stampa din 10 noiembrie, ziua în care s-a anunțat victoria lui Donald Trump, a dar și omul nostru un interviu, în pagina 41.
–Spune-mi, Cătă, cum a fost povestea asta, cu La Stampa?
-Într-o zi am primit un telefon de la Ambasada României la Roma în care mi se cerea acceptul pentru un interviu realizat de către un ziarist italian, Luca, de la La Stampa, pe teme de turism și muzică în Cluj Napoca. Acest Luca a căutat un cantautor mai cunoscut, care să aibă ceva istorie în spate, iar eu se pare că întruneam aceste…condiții. Sigur că am răspuns pozitiv și în luna septembrie am realizat acest interviu împreună cu Sandy Deac. Am discutat despre perioada comunistă, pornind de la rădăcinile muzicii rock&folk clujene, evocând tot felul de experiențe ale nostre dar și ale altor artiști clujeni, restricțiile și cenzura aplicate, rememorînd modalitățiile de a-i păcăli pe cei care se ocupau cu acestă cenzură… Ne-a plăcut provocarea, ne-a plăcut și faptul că am putut panorama viața mai multor artiști clujeni, nu doar a noastră.
–Și, în rest, că tot au trecut trei ani de cînd scriam ceva despre tine, ce s-a mai întîmplat în acest interval?
De la apariția de acum trei ani a articolului tău s-au întamplat multe pe drumul meu muzical. Concertul Golden Folks – Cătălin Condurache & Sandy Deac (titlu ales cu tâlc de Sandy, care în traducere din engleză înseamnă prieteni foarte apropiați) sugerează și o trimitere spre perioada cea mai bună a muzicii folk americane – Flower Power. Concertul prezintă două selecții: una a celor mai îndrăgite cântece folk americane, cântece pe care le cânt încă din perioada liceului și mă refer la compozitori ca Bob Dylan, Cat Stevens, Simon&Garfunkel, Donovan, Ralph Mc Tell, John Denver dar și o alta, tot…clasică. Mă refer aici la cele mai îndragite piese compuse de mine prin anii 80, La capătul zilei, Elegie pentru trenurile reci, Nu există, Gramatica păcii, La 7 și câteva dintre cele mai noi compoziții din acesti trei ani, Cea mai, Anotimpuri, Contradicție, Trenul vieții etc. Proiectul acesta se va finaliza cu un album, am susținut în jur de 30 de reprezentații până acum, deci se poate spune că am avut, împreună, peste 30 de experiențe foarte plăcute.
–Recent ai fost și la Bistrița, am văzut o poză de-a ta alături de Mircea Baniciu, Ilie Stepan și alții…Ce a fost acolo?
Festivalul de Flok Bistrița este unul dintre cele mai vechi și apreciate manifestări de folk de la noi avându-l ca manager pe folkistul și realizatorul de emisiuni pe teme de folk de la Radio Cluj, Florin Săsărman. După reluarea activitălor mele cultural muzicale am participat la acest festival împreună cu Sandy Deac și am descoperit acolo un public avizat. Anul acesta nu aveam în plan participarea acolo pe motive de management al spectacolelor lui Sandy și implicarea lui în Speak Floyd, Desperado, Desperado play Eagles. Florin m-a rugat cu o zi înainte de începerea festivalului să merg să fac un moment Bob Dylan cunoscându-mi pasiunea pentru muzica lui dar și pentru a saluta într-un fel atribuirea premiului Nobel pentru literatură lui Dylan. Publicul a reacționat foarte fain la recitalul meu de 10 cântece, am ales cântece din repertoriul lui care cu siguranță au schimbat lumea în anii 60-70 dar și cateva cântece care au influențat modul meu de a compune și de a interpreta muzica folk. Din fotografie sper că se vede bucuria revederii… după ceva ani buni cu Ilie Stepan, Horea Crișovan, Mircea Baniciu, Teo Boar, Vlady Cnejevici…
–Și mai ai ceva planuri cu…Bob Dylan, dar despre acelea să vorbim în episodul viitor, ce zici? Și să nu-l programăm peste trei ani…
-Da, corect, sînt de acord.
Notă: La Stampa este un cotidian ce apare la Torino și care a fost fondat în 1867, denumit inițial Gazzetta Piemontese. Actualmente se distribuie în 250.000 de exemplare, după ce în 1988 se tipăreau 500.000 de exemplare.


