Inventarul industrial vechi este, ca regulă, sortit pieirii. În România.
În ţările civilizate s-a ajuns la concluzia că vechile hale au farmecul lor şi o acustică excelentă. De aceea, în loc să fie demolate se reconvertesc în spaţii de spectacol.
Maşinile unelte de acum 50- 100 de ani au crescut în ochii celor „de dincolo”. Aşa că în loc să fie topite se reconvertesc în decor, scenografie, se înglobează în aranjamente interioare. Se pare că vechile producte ale societăţii industriale au farmecul lor, generat de armonia liniilor, de câte un detaliu lucrat cu minuţie de artizan, de vreo ştanţare mai cu moţ. Şi au dreptate: câţi dintre noi nu şi-au plimbat fascinaţi degetele pe câte o veche maşină de cusut?
Urmarea: nemţii ne cumpără vechile locomotive cu abur, unicate mondiale, la preţ de fier vechi. Tot mai bine decât alternativa cu lampa de oxiacetilenă. Numai că atunci când vom ajunge la mintea de pe urmă şi-o să ne vină a recondiţiona vechile trasee de mocăniţă sau trenuri tematice, ne vom răscumpăra cele necesare pe de o sută de ori preţul.
Am avut un Saint Exupery al epocii supersonice: locotenent- colonelul Doru Davidovici. Cărţile lui, frumoase şi stranii, fac cinste oricărei literaturi. Fie şi numai pentru că-s unice. Personajul constant care-i traversează romanele este MIG-ul cu dublă comandă „1120 Bătrâna Doamnă”.
Ea a supravieţuit războiul rece, reducerilor bugetare ceauşiste, i-a supravieţuit şi lui Doru Davidovici (mort în aprilie 1989 într-un accident pe când venea la aterizare- accident pe care-l prevede şi-l descrie în vreo două din romane).
A trecut cu bine de subfinanţarea de după ’90. A zburat din 1965 până în 2004. Doar că în 2008 a fost la un fir de păr de presa hidraulică. Printr-un miracol, stupiditatea şi indolenţa n-au învins de data asta. Încât dubla 1120 se odihneşte acum pe merit la Muzeul Aviaţiei. Dar liniştiţi-vă, actualul regim se chinuie să desfiinţeze Muzeul pentru ceva combinaţie imobiliară de rahat.
La Cluj cele mai vechi clădiri industriale ale oraşului, de la fosta Fabrica de Tutun, viitoarea defunctă „Someşul” au
fost rase pentru un mall care nu s-a mai construit. Ele puteau deveni orice şi în plus nişte atracţii turistice. Dar pentru asta, societatea clujeană trebuia să atingă un anume grad de civilizaţie. Noi suntem încă la nivelul lui „care este”.
Şi aşa mai departe.
Iată că, în tot acest peisaj, deloc încurajator, apar şi surprize plăcute.
Fabrica de scaune „Antares” s-a instalat într-una din clădirile fostei platforme industriale „Clujana”, din Piaţa 1 Mai. Compania şi-a amenajat show-room-ul. Dar în loc să procedeze ca restul turmei, responsabilii acesteia au ales o soluţie fericită, încorporând vechile maşini unelte în decor. Modernele scaune, croite în liniile minimalismului contemporan, trăiesc alături de veteranele industriei de pielărie şi încălţăminte. Şi trăiesc bine.
De aceea, vizita acolo e plăcută, fie şi numai pentru a-ţi odihni ochii pe forme atât de contrastante, dar totuşi complementare. E relaxant să ştii că nişte bătrâne maşini scorojite, care au trecut prin cel puţin un război mondial, au parte de o a doua viaţă.
Fabrica în cauză găzduieşte un spectacol de teatru avangardist, cu „Scaunele” de Eugen
Ionesco, un alt motiv să sperăm că în România se apropie vremurile în care vor predomina întreprinzătorii descuiaţi la minte.
Nu am testat scaunele, nu ştiu ce să spun despre ele. Dar cazul „Antares” e reconfortant în sine. Chiar dacă o floare nu aduce primăvara, măcar face viaţa mai frumoasă….
1 comment
Intradevar Horatiu, am fost si eu în acel spațiu, o combinație mai mult decât atractivă. Noi, ca nație suntem al naibii de buni la demolat, cu construcțiile și cu conservarea celor vechi și valoroase stăm mai prost.