eugen ionesco

Spectacolul „Scaunele”, în regia Mihaelei Panainte, jucat la fabrica de scaune „Antares” trăieşte foarte bine. Fiecare spectator şi-a făcut sau îşi va face o părere. Unii vor lăuda punctele lui tari. Alţii vor strâmba din nas văzându-i doar inevitabilele scăderi.

Inventarul industrial vechi este, ca regulă, sortit pieirii. În România.

În ţările civilizate s-a ajuns la concluzia că vechile hale au farmecul lor şi o acustică excelentă. De aceea, în loc să fie demolate se reconvertesc în spaţii de spectacol.

Maşinile unelte de acum 50- 100 de ani au crescut în ochii celor „de dincolo”. Aşa că în loc să fie topite se reconvertesc în decor, scenografie, se înglobează în aranjamente interioare. Se pare că vechile producte ale societăţii industriale au farmecul lor, generat

Mihaela Panainte s-a născut la Bacău şi a ajuns în Cluj Napoca acum 8 ani, via Liceul de Muzică din Bucureşti. A intrat la Conservator, secţia canto, dar l-a absolvit la regie de Operă. De practicat, practică regia de teatru. Primul spectacol a fost de păpuşi, jucat într-un cabinet stomatologic. Pare a avea o predilecţie pentru locuri neconvenţionale: ultima ei montare, „Scaunele” de Eugene Ionesco, e pusă în scenă chiar într-o fabrică de scaune, cu materia primă, subansamblele şi instalaţiile pe post de decor şi muncitori din fabrică- actori. Mihaela Panainte este şi director la „Sala Mică” -primul teatru independent din oraş. Şi, deocamdată singurul care se poate lăuda cu o sală de spectacol proprie.

Prin 1924, viitorul mare regizor de film S.M. Eisenstein monta piese de teatru. Spectacolul „Măşti de gaz” se juca tocmai într-o uzină de distribuţie gaze adevărată, de la periferia Moscovei sovietice. Acţiunea curgea printre boilere, arzătoare, conducte…