Pe strada Ion Ghica 9 s-au deschis multe afaceri de acest gen, că a fost vorba despre baruri, terase sau restaurante. Dar Pratta este deja altceva, prin felul în care reușește să îmbine calitatea mîncării cu ambianța din ce în ce mai îmbietoare. E un loc de popas binemeritat pentru cei care știu să facă alegeri bune.
Managerul restaurantului, Ioana Moldovan, a știut să scoată în evidență farmecul clădirii, una prietenoasă, potențînd-o prin amenajări de bun gust atît în interior cît și în exterior, pe terasă. Acolo, pe terasă, sunt cîteva obiecte ce par să-și fi găsit locul întîmplător, dar nu e deloc așa. Mai cu seamă seara, cînd mici reflectoare luminează discret, farmecul terasei este evident. Cum mai sunt destui cei care doresc și liniște, și atmosferă, și discreție, se prea poate ca aceste deziderate să le găsiți aici.
Am mîncat, de-a lungul timpului, cam tot ce este în meniu și pot spune că sunt cîteva „vedete” acolo, din punctul meu de vedere. La supe, cea asiatică cu fructe de mare. La salate „bocconcini e crudo”, care are bocconcini, prosciutto crudo, rucola, roșii cherry, salată verde, ulei aromat, cremă balsamică, busuioc.
La fel principal mă gîndesc între rață cu sos de portocale și fileul de cod iar la categoria pizza oamenii sunt blindați. Există o varietate nemaipomenită și dotări ca la carte, cu cuptor pe lemne și mai ales cu maeștri care au fost recompensați cu premii internaționale în materie.
Totuși, și aici am o preferință, Abruzzo, care e pizza cu sos rosii, salam Ventricina (picant), mozzarella bocconcini, rosii cherry, busuioc, masline intregi, pesto și ulei aromatizat de trufe. Bine, îmi place cum sună unele, parcă te și duc cu gîndul mereu la vacanțe. Ia fiți atenți: St.Tropez, Provence, Parma, Hawai, Napoli…
Sau altele care sună bine pur și simplu: Tartuffata, Ortolana, Il Capo, Anghelina…
Mai e un amănunt: oamenii știu cînd să pună muzică și cînd nu, cînd să cînte în surdină și cînd să se audă puțin mai tare. Și, important, niciodată nu e la maximum.
Bine, ce să vă mai spun, mai bine treceți pe-acolo. Și vă convingeți singuri.
Nu uitați să intrați pe site, acolo există și varianta comenzilor on-line sau telefonice.

