
Samuel Lăcătuș, campion pentru a doua oară consecutiv. În stînga, Adrian Petre, cel care a organizat perfect campionatul național
Asociația „Poți fi și tu campion” a organizat în Parcul Central din Cluj ediția a 11-a a campionatului național de Street Workout, în urma căruia cîștigătorul va reprezenta România la Campionatul Mondial din septembrie, din Rusia.
Adrian Petre, fondatorul și președintele asociației s-a achitat și de data aceasta de sarcina pe care singur și-a asumat-o, aceea de a promova acest sport cu atît de mult „lipici” printre tineri. În același timp, el și colaboratorii săi, sprijiniți de parteneri serioși, au reușit de asemenea să facă o pledoarie pentru sport, pentru mișcare, interacțiunea cu cei prezenți la eveniment fiind o constantă a întîlnirilor de acest gen.
Adrian Petre este subofiter în Ministerul Admininstrației si Internelor din anul 2006 și practicant de judo din anul 1986.
Medaliat internațional la categoria de vârstă masters (+ 30 ani)
Ultimul rezultat este medalia de bronz la Jocurile Mondiale de Politie și Pompieri din Los Angeles – 2017. Recordman național la flotări și recordman mondial la flotări cu dosul palmelor.
In prezent este Vicepreședinte al Asociației Judetene de judo Cluj.
Au participat la finala națională 12 sportivi, Andrei Alin, Cosma Catalin, Catalin Micu, David Walter, Dragos Lupsa, FlorinSava, Gabriel Elisei, Gligore Stefan, Bogdan Rodion (ROMANII AU TALENT), Simon Bunea (ROMANII AU TALENT), Todor Roland (ROMANII AU TALENT) și Samuel Lăcătuș (campionul de anul trecut).
Și de data aceasta Samuel Lăcătuș a impresionat juriul și asistența, cucerind din nou titlul și urmînd să plece în septembrie la Campionatul Mondial.
În cadrul evenimentului au avut loc demonstrații de judo susținute de specialiști în domeniu precum Petru Barboș (lector universitar, doctor la facultatea de educatie fizica si sport, 2 medalii de bronz la campionatul international de judo, 4 locuri doi la campionatul national de judo iar ca antrenor multiple medalii obtinute la campionatele nationale si internationale) și Preda Dorel (participant la trei misiuni internationale in Kosovo sub egida ONU. Si-a desfasurat activitatea Bridada Specială de Intervenție a Jandarmerie si in prezent este jandarm operativ in Buzau. Multiplu campion national la judo, jiu-jitsu, pangration, unifight). Lor li s-a alăturat Adrian Petre, el însuși un mare campion la judo și chiar și fiul acestuia, Andrei, semn că în familie sportul e la loc de cinste.
Important a fost și faptul că s-a organizat un concurs de tracțiuni la bară cu cei din public, printre aceștia aflîndu-se și un domn în vîrstă de 67 de ani, care s-a clasat onorabil la finalul concursului.
A avut loc și o demonstratie a subunității de interventie antiterorista si actiuni speciale a Inspectoratului de Jandarmi Judetean Cluj, foarte gustată de public.
Campionatul național de street workout s-a constituit și la această ediție drept o reușită, aproape 4 ore de demonstrații spectaculoase făcînd deliciul celor care au asistat la eveniment.

