Raluca Izabella Băcescu este White Bagde Chair Umipre și Arbitru Principal Național FRT dar și o candidată dintre cele mai autorizate la a reprezenta România la marile întîlniri din lumea tenisului mondial.
Prezentă la Cluj pentru o competiție sub egida Tennis Europe, Aegon Junior Open, Raluca Izabella Băcescu ne-a dezvăluit obiectivele sale imediate și de viitor și ne-a vorbit cu implicare despre mirajul acestei lumi particulare, cea a arbitrajului în tenis.
-Cum s-a produs apropierea de această serioasă preocupare a ta, arbitrajul?
-Pot contura oarecum rapid și logic răspunsul: tatăl meu a fost arbitru de fotbal, apoi am fost fascinată de arbitrii din tenis, respectiv de lumea aceasta ce mi se dezvăluia la televizor, de eleganța gesturilor, era o lume căreia simțeam că îi aparțin. Și chiar dacă aveam un job bun la o bancă am decis rapid că asta vreau: am urmat pașii unui anunț legat de o școală de arbitraj și gata, asta a fost. Am intrat în această lume.
-Și-aici, în această lume, cum e?
-Îmi place. E lumea mea, pentru că sunt o persoană obișnuită să ia decizii or aici e chiar terenul propice pentru a lua deciziile corecte, pentru a ți le asuma și pentru a ți le susține cu foarte multă hotărîre și cu argumente. Chiar dacă rolul de arbitru pare ceva inflexibil am învățat să înțeleg jucătorii, să mă mulez oarecum pe personalitatea lor dar în același timp să respect întocmai litera și spiritul regulamentului. Acesta, regulamentul, este cheia principală a unui bun arbitru. Regulamentul trebuie citit la virgulă, nu se poate doar să îl treci în revistă, mai ales că apar lucruri noi mereu.
-Și care ar mai fi secretele acestei meserii?
-În cazul meu a funcționat foarte bine colaborarea cu lumea aceasta a arbitrilor, a colegilor, a breslei, cum ar veni. Fie că a fost vorba despre colegi mai experimentați, despre lectori, despre oricine a avut păreri autorizate în domeniu, de la fiecare am avut de învățat și chiar am recepționat cum se cuvine informațiile valoroase. Deci chiar dacă pare o meserie în care ești oarecum singur, de fapt, ca și în viață, tot munca de echipă este, în opinia mea, cea care dă rezultate.
-Care au fost avantajele tale?
-Poate cunoașterea a 5 limbi să fi fost un atu, asta pe lîngă aplecarea pe care am avut-o pentru studierea în detaliu a regulamentelor. Știu la nivel bun engleza, franceza, spaniola, portugheza dar și…turca. Și aceasta, limba turcă, să îmi fi folosit exact în acel spațiu, cel turcesc. Se știe că în Turcia se organizează acea serie de turnee care ține un an întreg. Și acolo, în Turcia, am fost solicitată să arbitrez la un moment dat cîteva săptămîni și s-au făcut apoi trei luni iar acest ciclu s-a repetat pentru trei ani mai apoi. Și s-au legat atît de bine relațiile cu organizatorii încît aproape că m-au invitat să reprezint arbitrajul turcesc. Dar cum probabil știi că eu sunt un patriot prin excelență, am refuzat politicos această ofertă pentru a face cît pot de mult pentru arbitrajul românesc. Și de aici, din arbitrajul românesc, vreau să ajung cît mai departe. Următorul obiectiv: arbitru principal internațional. Apoi, la avantajele mele, presupun că pot adăuga încă unul, acela de a mă fi dedicat sută la sută arbitrajului, în sensul în care eu nu am decît acest job, arbitrajul. Și asta tocmai pentru a mă putea concentra la el și pentru a mă putea consacra la nivel internațional acestuia.
–Să nu părăsim povestea…turcească, asta pentru că simt că mai e ceva acolo, o legătură. Așa e?
-Așa e, pentru că eu mi-am făcut lucrarea de licență la Facultatea de Comunicare și Relații Publice pe tema „Islamul Politic.” Și chiar dacă domeniile nu par conexe, eu totuși găsesc legături și cunoștințele dobîndite anterior despre lumea islamului le pot exploata acum și în tenis.
-Și-au fost și vizite pe care le-ai făcut în Turcia, în afară de cele…obligatorii, la turnee?
-Da. Mi s-a întîmplat să termin un turneu acolo și apoi să îmi permit o scurtă vacanță tot acolo, să am timp de vizitat. Pentru că în timpul turneelor vizitele sunt mai mult la…terenurile de joc. Dar să știi că așa procedez în general, nu doar în Turcia. Ajung să spunem la Amsterdam, am turneu, apoi, după o vreme, plec din nou acolo, doar pentru a vizita orașul.
-Cu o altă fascinație, cea a călătoriilor, cum stai?
-Am avut un noroc extraordinar încă de mică. Eram parte dintr-un cor de copii și încă de la 10 ani se poate spune că am văzut toată lumea, din SUA pînă în foarte multe țări din Europa. Așa că din acest punct de vedere se poate spune că principala mea preocupare cînd merg la turnee e chiar participarea acolo, la terenuri. Nu că nu ar fi de văzut foarte multe altele, dar nu sunt în ceea ce se cheamă o goană de a vizita obiective. Dacă vrei, sunt un turist…atipic. Și dacă adaug că am avut și o ușoară fobie de avion (pe care între timp am mai ponderat-o), se poate spune că sunt un turist de cursă…scurtă. Evitam călătoriile prea lungi, poate de aceea am și pierdut niște deplasări în Australia.
-Și cum e Raluca Izabella Băcescu, altfel?
-Îndrăgostită de Brașov, orașul meu. Și de România, așa cum îți spuneam. Și de părinții mei, care m-au ajutat mereu. Și alături de prieteni, alături de toți cei din lumea tenisului de la care am ceva de învățat și foarte îndrăgostită de lumea aceasta a arbitrajului, care continuă să mă farmece pe măsură ce intru mai adînc în ea.
