Întălnirea mea cu Mircea Roșca e genul de întîlnire pe care cel mai bine a definit-o Constantin Noica: “Am găsit încă un om de care mă pot despărţi. Căci un om plin, bogat ,valabil, e unul căruia printr-un cuvânt îi poţi spune nespus de mult.Vă strângeţi mâna,vă uitaţi unul în ochii altuia şi s-a întâmplat ceva. E un pact între voi:”acum ne putem despărţi”
Așa a fost întîlnirea mea cu Mircea Roșca.
Nu am vorbit foarte multe dar îmi amintesc foarte multe.
Îmi amintesc cum umbla cu tatăl său, fotograf și el, la tot ce însemna sport în Cluj, și nu numai.
Îmi amintesc apoi cum, scăpat fiind de tutela tatălui său, Mircea Roșca s-a descurcat de unul singur.
Și nu doar că s-a descurcat, ci s-a ridicat la înălțimea pe care o meserie atît de frumoasă precum cea de fotoreporter o poate cere.
Mircea Roșca e personajul omniprezent. E acolo unde se întîmplă ceva iar dacă se întîmplă ceva Mircea Roșca surprinde asta. A lucrat și lucrează cu agenții, face poze nepereche, merge acolo unde se întîmplă lucruri, simte subiectele.
Mircea Roșca nu vrea celebritatea, nu ține poze cu care să cîștige ceva și nu pierde nepublicîndu-le. El știe să se respecte și să își respecte meseria. Pe mine personal m-a ajutat și dacă va fi cazul o să îl ajut și eu, după puteri.
Acum, cînd l-a încercat și boala, sunt sigur că Mircea Roșca va ieși din povestea asta și mai puternic.
De ziua lui îi dorim să poată să meargă mai departe așa cum a pornit. Cu capul sus.
1 comment
La multi ani, Mircea! Tu nu trebuie sa vorbesti niciodata! Pentru tine vorbesc … FOTOGRAFIILE TALE! Iti multumesc in numele fam . Abrudan pentru toate fotografiile pe care ke-am primit de-a lungul timpului. Patritiu Abrudan