Zentrokultul se simte într-o dispoziţie propice împărtăşirii.
El vrea să resimţiţi aceeaşi plăcere estetică precum însuş avu parte.
Într-una din zile, Zentrokultul trecu pe lângă un bloc lamă din Grigorescu. Un cartier relativ reuşit, am zice. Atât la fondul locativ vechi, cât şi la inovaţiile arhitecturale comuniste, cel puţin din prima fază.
Zentrokultul îşi aruncă privirile asupra blocului şi-i căzură ochii.
Bâjbâi prin zăpadă, îi culese şi-i puse la loc. Dacă avea 8 ochi, sau şaişpe, ca păianjenul, era muncă dublă pentr-un sfert de plăcere. Aşa, a scăpat eftin.
Ce putu să provoace acest şoc estetic? Păi ia priviţi la vederea din fotografie.
De unde să încep, căci imaginea aceasta vorbeşte volume şi face mai mult decât cele una mie de cuvinte din expresia clişeu arhicunoscută?
În primul rând, Zentrokult este copleşit de bunul gust fără greş în alegerea nuanţei pentru balcoane: o combinaţie de violent-violet, mov ţigănesc şi roz bordel.
Apoi, atrage atenţia fineţea şi echilibrul compoziţiei cromatice, armonia între culorile calde şi cele albe, bref, infailibilul instinct artistic ce de mii de ani a asigurat nemurirea noastră în marele concert mondial de valori (moment de recâştigare a suflului, că fraza fu prea lungă).
Pe urmă, să luăm aminte: în acest bloc lamă sunt încastrate o seamă de elemente simbolice, ca la construcţiile masonice d’antan. Astfel, prin alternanţa suprafeţelor albe cu cele violent-violete, meşterii zugravi populari ne trimit cu gândul la tabla de şah. Adică, life is a game of chess, cum ar spune ei, în timp ce-şi potrivesc tacticos coiful de hârtie pe cap. De unde şi motivul fortuna lente şi festina labilis. Sau cam aşa ceva.
Dar mai mult: prin această creaţie zugrăvească, artiştii spoitori rămaşi, helas! anonimi fac o trimitere directă, nemediată, la motivul Scării lui Iacob sau al Scării Cereşti, cum îl întâlnim în cosmogonia babiloniană. Dovada? Priviţi cum balcoanele violent-violete se dispun ca nişte trepte ce urcă spre azurul nemărginit. Plus că, probabil (dar ce zic eu probabil? Sigur!) meşterii care au ales culoarea pentru balcoane au avut cu siguranţă în vedere ca aceasta să se asorteze cu albastrul nemărginit al cerului (şi el românesc).
Ajungem, în acest mod, la imaginea Coloanei Infinitului, şi la singura concluzie posibilă şi irefutabilă: cei care au văcsuit blocul, au făcut-o având în minte opera altui nemuritor, Brâncuşi.
Iubitorii de frumos preocupaţi de puritatea compoziţiei să nu-şi facă griji: asociaţia de locatari, într-un moment de astrală inspiraţie, a folosit aceeaşi nuanţă şi pentru balcoanele din dos. Pentru TOATE.
La final, Zentrokultul mai face o consideraţie: din opţiunea pentru respectiva culoare, se vede clar o tendinţă uşor sauvage. S-o spunem clar, cei care au pictat blocul, sau comanditarii lucrării, locatarii, nu pot fi decât nişte fauvişti dedicaţi. Noi am zice, apropiaţi de stilul lui de Vlaminck.
Vom încheia cu un citat din marele scriitor japonez Haruki Murakami, care se vine ca turnat tărăşeniei de faţă:
„Măi, măi.”
2 comentarii
Moisil spune că statul nu poate interzice nimănui să fie imbecil! Vreţi dovezi pentru această incapacitate statală?!
Hello! degcgaa interesting degcgaa site!