Vă salut, la mulţi ani! Să ştiţi că trăiesc. Oarecum bine. Uşor izolată într-o depresie, bine că vorbeşte Andreea Marin despre asta ca să nu vorbim toţi în acelaşi timp.
-
-
Vă salut cu drag!
Ştiu că uneori pot fi sâcâitoare atâtea cereri de susţinere a unor cauze lansate pe Facebook. Iată că acum şi eu vă bat la cap să daţi un accept de susţinere unei cauze ce doreşte să pună în practică un mijloc elaborat de ocrotire a unui fenomen rar: caii sălbatici. -
Azi are emoţii. Mîine e prima zi de şcoală. A devenit lector universitar. Va preda Jurnalism sportiv. A trecut de patruzeci de ani. Trişează în pariurile cu alţii. E cinstit cu pariurile lui. E cinstit. E una din întîlnirile din viaţă pe care merită să le ai ca să te bucuri că trăieşti. Şi ca să rîzi de bucurie.
-
Titi e un cîine şi Morţeşti e un sat. A fost. Afară plouă. Copiii mergeau la şcoală în mai mult de două schimburi pe zi, aşa mulţi erau, aşa era demult.
Am fost acolo să filmez, dar nu insist cu asta. Mi-e frică de doamna Florina Dinu, să nu sară iar la beregăţile tuturor şi la mine să ţipe „experta de la TVR, aici erai?”. (Doamnă, într-un fel stupid mi-aţi făcut plăcere, dar ţin plăcerea orgoliului pentru mine, să creadă lumea că-s modestă, sunt stupidă, lăsaţi-o aşa.) -
Am vrut să scriu ceva despre cum mi-a fost mie profesoară Oana Boc. Am abandonat. Am vrut să zic ceva despre cum am făcut Facultatea de Litere la Cluj. Am abandonat. Am vrut să povestesc ce ştiam despre Universitatea Babeş-Bolyai când trăiam la Bucureşti şi…