Azi are emoţii. Mîine e prima zi de şcoală. A devenit lector universitar. Va preda Jurnalism sportiv. A trecut de patruzeci de ani. Trişează în pariurile cu alţii. E cinstit cu pariurile lui. E cinstit. E una din întîlnirile din viaţă pe care merită să le ai ca să te bucuri că trăieşti. Şi ca să rîzi de bucurie.
Nu vrea să scrie despre ziua de mîine. Nici poimîine n-ar scrie. N-ar zice. Cum aşa? Să nu zică unul şi celălalt că aşa şi nuştiucum.
Am închis telefonul. Era el. Dacă nu mai sună o dată înseamnă că nu e în firea lui. Nu sună. Are emoţii. Mîine.
Cîţi oameni îşi mai încep azi cariera universitară la peste patruzeci de ani? Puţini. Aceia care vin din vremea în care să fii doctor în ceva era ceva.
Cîţi profesori mai au azi emoţii că nu vor fi la înălţimea studenţilor? Cîţi oameni mai sunt înalţi?
Mă întreabă cînd mai scriu despre cîinii ăia ai mei. O să scriu. Cîinii sunt mereu acolo şi aceiaşi. Oamenii nu.
Azi nu. Azi scriu că suntem prieteni. Pe prietenul meu îl cheamă OVIDIU BLAG. E lector universitar. Predă Jurnalism sportiv.
Noapte albă. Drum bun!
9 comentarii
AZi iti voi tine pumnii Ovidiu. Lasa emotiile deoparte. Maine ne punem pe alergat. Bafta.
trist. daca Ovidiu Blag e lector universitar si preda jurnalist sportiv – e trist. blag e daltonist si nu vede decat in alb si negru. in Cluj exista o echipa de valoare, cu traditie si cu performante care fac cinste orasului. lectorul universitar Ovidiu Blag nu stie asta. sau se face ca nu stie. dar preda jurnalism sportiv. va dati seama ce generatie de „jurnalisti” va iesi… rusine ovidiu blag pentru prestatia partinitoare ca si jurnalist sportiv.
Mult succes stimate domnule Ovidiu Blag si Felicitari!!! totodata! … despre a fi la inaltime in fata studentilor nu va preocupati catusi de putin – de multe ori studentii cu adevarat interesati lipsesc (specie pe cale de disparitie).
Anca, te urăsc.
Ovidiu, multa bafta, sa ne inviti si pe noi din cand in cand la cate o prelegere.
Cu multa consideratie pentru ceea ce esti si ceea ce faci,
Dan Olteanu
Ovidiu, mă tem mai rău cînd mi se declară iubire.
O dio mio,
Am atît de puţine cunoştinţe în domeniul sportiv încît nu-mi permit să comentez cunoştinţele altora. Dar am atît de multe cunoştinţe în domeniul limbii române, precum şi o nevroză legată de proasta ei vorbire încît îmi permit să vă aduc la cuno-ştiinţă că prietenul meu, Ovidiu Blag este cel puţin un jurnalist care ştie că în limba noastră exprimarea „prestaţia ca şi jurnalist” e otrăvitoare şi inadmisibilă.
Cît despre calitatea jurnalismului în general, a celui sportiv în particular şi despre ipocrizia teribilă a noţiunii de obiectivitate…cum ziceam, o dio mio!!
Altfel, numai bine şi citiţi-ne în continuare, aşa ruşinoşi cum suntem, Osolemio! Noi ne mîndrim.
Domnul sa-i indrume pasii pe calea mantuirii sale si spre iertarea pacatelor , cele cu voie si fara de voie, lui Osolemio!
Pacatul invidiei poate fi iertat cu rugaciuni si post, poate profita de postul Pastelui sa obtina iertarea si impacarea divina!
Auu…deci Ovidu imi va fi un fel de profesor peste vreo 2 ani?