Preferinţele mele în materie de spectacol merg spre Freddie Mercury, Jimmi Hendrix, Michael Flatley, Nina Simone şi alţii la fel. Îţi dau mereu senzaţia că acuş acuş or să rupă scena, ecranul, spaţiul însuşi, că pot să…
Horațiu Damian
-
-
În Piaţa Unirii, între numerele 26 şi 28 există o intrare. Pe vremuri dădea într-un gang rău famat, părăginit, mai ceva ca-ntr-un film cu Raj Kapoor şi ororile colonialismului. De curând fundul curţii a devenit refugiul unor…
-
În enciclopedica sa incultură, Zentrokult zice că e vremea să mai pună şi el mâna pe o carte. Şi nu ca să fabrice cornete de seminţe pe care să le recicleze în coifuri de înjurat la meci.…
-
M-am gândit să nu fiu sectar, să împărtăşesc orice veste despre ceva bun care vine prin sătucul nostru numit Cluj şi chiar merită să fie inclus la cultură şi divertisment. Prilejul s-a ivit ca Revoluţia, prin surprindere. O să…
-
Nebucurându-mă încă la un „Avatar” sau alte minuni 3D pe marele ecran, am întrebat în stânga şi dreapta, deh, să mă împărtăşesc din freamătul norocoşilor care au apucat să-şi pună ochelarii pe nas. Eu fiind ochelarist aproape…
