Florin Pruteanu este pe drumul de întoarcere de la București, așa că am convenit ca în studio să îl am companion pe Ioan Vasile Vanea (mersi Țucu că ai acceptat invitația). La emisiunea Chibiț de astăzi, pe…
Cultura
-
-
În Berlin folclorul zice că funcţionează vreo opt sute şi ceva de companii teatrale. Adică tot atâtea posibilităţi de a alege. În Cluj până de curând le puteai număra pe degetele de la o mână. Dar şi…
-
Am fost coleg cu Călin Ilea la Evenimentul zilei, este unul dintre cei mai buni fotoreporteri, nu insist, pentru că este evident acest lucru.
-
Tîrgul Gaudeamus arată foarte bine acolo unde e, am fost azi în vizită, nu se deteriorează nici o pietricică din piață. Mă așteptam la mai multă lume, dar no, eu eu am fost pe la ora 13.0o,…
-
M-am întâlnit cu muzica lui Lajko Felix prin bunăvoinţa unui coleg de facultate. Odată, demult, pe o seară ploioasă, într-o cameră de hotel, au răsunat acordurile. De atunci îl am mereu la suflet pe instrumentistul ungur născut în Voivodina. Frenezia lui aproape iraţională mă face să-l compar mereu cu un alt exaltat de geniu, Arthur Rimbaud.
