La Festivalul Internațional de Carte Transilvania, Ediția a doua, voi fi prezent și cu cele două volume pe care le-am lansat sub egida Editurii Colorama în luna iunie. Pentru cei dintre voi care ați scăpat lansarea aceea…
amintiri
-
-
Clujul batut la pasSport
Mîine, a cincea ediție a Memorialului Farkas Paneth, cu o participare record
de Ovidiu Blagde Ovidiu BlagSîmbătă, la ora 09.30, se va da startul celei de a cincea ediții a deja tradiționalului turneu de tenis de masă concentrat sub egida Memorialului Farkas Paneth, în amintirea marelui antrenor care a adus glorie Clujului.
-
Clujul batut la pasIncursiuni
După 17 ani m-am revăzut cu Adi Bîlc (un vecin din Sinuța cea de demult)
de Ovidiu Blagde Ovidiu BlagAdi Bîlc e în Canada/SUA, inginer, de-un secol, dar mai venea prin România și înainte de anii 2.000. O vreme venea cu noi în Babeș și chiar și în deplasările nostre devenite tradiționale, cele de la Tîrgu-Lăpuș, unde aveam o… reciprocitate.
-
M-am convins că nu sînt „singur pe lume” atunci cînd vine vorba despre Sinuța, cartierul copilăriei mele. Mai acum vreo două săptămîni m-am întîlnit cu un fost locuitor al cartierului care efectiv m-a amețit cu multitudinea de…
-
Clujul batut la pasIncursiuniSport
Ce dor îmi e acum de Iancsi al meu…
de Ovidiu Blagde Ovidiu BlagAcum 5 ani, într-un editorial pe tema Canalului Morii, scriam așa, printre altele…
