M-am convins că nu sînt „singur pe lume” atunci cînd vine vorba despre Sinuța, cartierul copilăriei mele. Mai acum vreo două săptămîni m-am întîlnit cu un fost locuitor al cartierului care efectiv m-a amețit cu multitudinea de lucruri pe care și le aducea aminte. Apoi, un altul, mi-a reproșat că n-am vorbit destul despre Florin Diculescu, ci l-am pomenit mai mult pe Doru, pe fratele său, azi un reputat medic clujean. În sfîrșit, pot repara multe dintre omisiuni, asta dacă sînt ajutat, desigur…
Și, apropo de Florin Diculescu (că tocmai mi-am amintit de întîlnirea cu un prieten de-al lui, care îmi spunea că Florin ne citește, de undeva din Canada), era mare figură. Și singurul dintre noi care pe vremea aia și-a ales un sport pe care pe noi nu ne ducea capul să-l practicăm în mod organizat: baschetul. În consecință, ne ascundea mingea, era puțin probabil să-i fii adversar și echipa ta să cîștige. Și-atunci am inventat un joc care măcar avea și medalii de argint și de bronz: obligata la lumina lunii. Obligata n-am inventat-o noi, desigur, dar asta pe semi-întuneric cu singuranță că a fost invenția noastră, ca să îl mai încurcăm un pic pe Florin.
Oricum, oriunde s-ar afla, îl salut și îi aștept comentariile (că doar asta, cu comentariile, era punctul lui forte, un tip mereu cu zîmbetul pe buze, unul care te cam făcea din vorbe, cum s-ar spune…)
Pînă una alta, ca să nu ne lungim prea mult, aștept să îmi scrieți la rubrica CONTACT ( e sus, pe bară, se direcționează spre mailul meu), și să-mi spuneți poveștile voastre despre Sinuța. Condiția este să fi locuit acolo, în cartier, normal (mă prind eu repede dacă va fi așa sau nu). Le adun, și văd eu ce fac cu ele (chiar mi-a venit o idee, în timp ce scriam asta). Și încă ceva: nu vă obosiți să arate foarte bibilit textul vostru, nu vă faceți probleme, îl aranjez eu. Și dacă puteți, vă rog să vă dați numele adevărat, nu pseudonime.
Hai, să vedem ce va ieși…
