Babeșul nu se prea poate explica…În Babeș trebuie să fi fost de sute de ori ca să înțelegi despre ce este vorba. În același timp, ajunge dacă vii pentru prima dată, pentru că sigur te vei îndrăgosti de acest loc.
Tag:
babes
-
-
Azi m-am întîlnit în Babeș cu Marius Crăciun, și-a reluat și el antrenamentul zilnic, doza de alergare. Era deja la a șasea tură de pistă cînd am ajuns eu și a mai făcut trei cu mine, deci…
-
Mama a fost vedetă ieri. A împlinit 74 de ani și mi-a spus cam tot atîtea povești. Pe una dintre ele o uitasem. Adică nici n-o știam, ca să fiu mai exact.
-
Am vorbit azi cu un bun prieten, fost coleg de clasă, fost jucător de polo la Voința Cluj. Omul mi-a spus că nu e tocmai de aceeași părere cu mine în ceea ce privește numărul bazinelor din…
-
Alt joc celebru era țuiul, care era un fel de polo să zicem, dar care era așa: echipele erau formate din doi sau trei, stăteau pe margine, în picioare, iar cealaltă echipă în apă.
