Luni, 12 mai, de la ora 13.00, la Baza Unirea din cartierul Mănăștur va avea loc tragerea la sorți a Cupei Liceelor, ediția a zecea.
liceu
-
-
Sport
Ilie Lazăr: „A–i învăţa pe cei mici, a da şi altora din ce ai învăţat tu la rândul tău, este o mare obligaţie morală a fiecărui cetăţean”
de Ovi Tebude Ovi TebuFostul mare fotbalist al echipelor Gloria Bistrița, Universitatea Cluj și CFR, Ilie Lazăr, ne-a acordat un interviu în care a vorbit despre trecerea de la fotbal la catedră, despre credința în Dumnezeu, dar și despre un plan…
-
Doi foști mari fotbaliști și-au anunțat deja prezența la finala Cupei Liceelor 2013, programată peste o săptămână, pe 5 iunie, în Sala Sporturilor “Horia Demian”. Aceștia sunt Cristian Dulca și Cristinel Pojar.
-
Mai avem fix o lună până la primele meciuri din cadrul ediției a 9-a a Cupei Liceelor la fotbal. Începând cu anul 2005, când a avut loc prima ediție, această competiție a crescut cu fiecare meci, devenind…
-
Cea mai bună treabă pe care ar putea-o face un suporter al Universității Cluj ar fi aceea de a se întoarce pe stadion.
