În mod normal n-ar trebui să public povestioara asta, pentru că ea vă arată limitele mele în ceea ce privește partea tehnică a lucrurilor. Dar fac o excepție. Într-adevăr, azi, cu Tibi Matei în mașină, am făcut…
miscare
-
-
Sub ameninţarea ploii, 6 inşi ne-am adunat astăzi în Parcul Central la tradiţionalul baschet de sâmbătă dimineaţă. Când am ajuns eu acolo, deja pe teren era Mihai Miclăuş şi doi apropiaţi ai mişcării PMOB, Lucian şi Ovidiu.
-
Incursiuni
Să nu vă enervați pe mine, dar chiar nu pot să vin mîine la mișcare
de Ovidiu Blagde Ovidiu BlagVă zic două chestii. Prima: de la ultima alergare m-am ales cu o recidivă și am un fel de întindere-spre-ruptură-de-mușchi la gambă. A doua: am două chestii oficiale mîine, că altfel veneam măcar să dau bună ziua.…
-
Despre ultimii 3 mohicani ai celor mai frumoase ore din săptămână ar putea fi cronica de astăzi. Pentru că aici am fost de acord cu Zăvă fără obiecţii. Sâmbăta dimineaţă de la 9 până pe la vreo…
-
Am aşteptat o săptămână întreagă această zi de sâmbătă. Cu ochii pe ceas ca pe butelie, am pornit spre Parcul Central pentru tradiţionala întâlnire sportivă de sâmbătă dimineaţă.
