În mod normal n-ar trebui să public povestioara asta, pentru că ea vă arată limitele mele în ceea ce privește partea tehnică a lucrurilor. Dar fac o excepție. Într-adevăr, azi, cu Tibi Matei în mașină, am făcut prima mea pană la mașina pe care mi-am cumpărat-o în septembrie 2010. Chiar mă întrebam cînd o să se întîmple asta…Iată textul lui Tibi Matei (nici nu știam că omul ăsta are un simț de observație atît de bun…):
Mă ia azi, un prieten, de la sensul giratoriu cu direcția unei cafele, într-un parc, cu vedere la tenis.
Mergem noi ce mergem, pe la mijlocul străzii ne ajunge din urmă un claxon ca de nuntă, lung și enervant ca o baladă, o moacă binevoitoare, în ochi cu sclipiri de compasiune – înconjurată de trei zambete de “băh, ce fraieri ! “- ne anunță că avem pană pe dreapta spate. Afirmație la obiect, noi mergeam cam fără de aer, guma fiind cam plată la încheieturi. Mnoa, ce faci, tragi pe dreapta, eram copleșit de vinovăție, paguba e pe partea pasagerului, vinovatul e indubitabil. Ca-n bancul cu ciobanul. – Ale dumitale-s oile, badhe ? – Indubitabil, Dom student ! – vine răspunsul…
Prietenul șofer zice un lamentatio că, ce ne facem, cine ne scoate din… Ne dăm jos, îmi adun cunoștințele de mechanică, o țîrucă de scărpinat în ceafă n-o făcut rău nimănui, vine inspirația, îmi dau jos mandrețea de scurtă, șapca mai ‘nainte – lucru care m-a ajutat enorm în operaíunea de scărpinat în ceafă – mă sufulc și purced la treabă.
Deschis portbagaj – portbagaj de gazdă, dacă mă-nțelegeți – și începem inventarul :
– Nouă plase de rafie, după cum urmează : De la Cora, de la Kaufland, Real, Dedeman și Lidl ;
Mingi de baschet – două ; mingi de tenis, fo’ două duzini și ceva; răzătoare de gheață, două; caiete dictando, agendă – cinci; șpray de dezghețat parbriz , lunetă și yale- unu ; carpe de șters pe maini, pe picioare și parbrizul – patru ; silicon spray pentru bord, soluție pentru parbriz de iarnă și de vară, perie pt curățat zăpada, răzătoare de gheață – cate una. O mai fost un tricou, o bluză de trening, niște adidași – oare cum au ajuns la noi toate mărcile de pantofi de sport să se cheme adidași, că aștia erau chiar pumeți ?
Și cate și mai cate..
Toate cărate în mașină.
În habitaclu, adicătelea..
Dau jos capacul de la roata de rezervă, adică fundul portbagajului – adică fundul care e și capac, mai scot trei pixuri lipsă de la inventar și, dau de roata de rezervă. Nouă, frumoasă, neclintită de trei ani de zile, fără un fir de praf, cricul frumos îmbălsămat de fabrică, cheia de roți strălucind a crom și nichel..
Apoi, poetica operațiune de demontat, remontat,( cand aveți treabă pe la servisuri și vedeți pe deviz/factură D/R, la asta se referă, la de și re montat ! ), așezată roata beteagă în locașul ei, cu grijă, să nu carecumva să deranjăm păianjenii în demn de invidiata lor siestă..
Acuma, dacă mai aveți o țîrucă de răbdare, vă mai zic una mică.
Cat timp am funcționat la reprezentanța care a livrat marca asta de auto, oridecate ori aveam o pană sunam după mașina de intervenție să vină felcerii, că-i bai !
Să nu fac bătături…
Răzbunarea chinezului ? Sau, cat de feng shui tre’ să ai în depozit ca să ai alături un mechanic, – chiar dacă fără diplomă- ( că, ce-i o bucată de hartie ?)- exact cand e nevoie ?
Și am urcat în șa, și v-am zis povestea mea..
(un text de Tibi Matei)
