A trecut ceva timp de când n-am mai participat la mişcarea de sâmbǎtǎ şi trebuie sǎ recunosc cǎ mi-a fost puţin dor. Nu foarte tare, dar suficient cât sǎ mǎ scoatǎ din casǎ 🙂
parc
-
-
Cică Ilea n-a prea dormit la gîndul revanșei…Și i-a ieșit, n-am ce spune. Azi băieții ne-au cam scos baschetul din cap, ca să zic așa. În orice formulă am jucat, și ori de cîte ori am încercat să schimbăm cîte ceva, și tot ne-au bătut. Și încă la scor…
-
Babeșul nu se prea poate explica…În Babeș trebuie să fi fost de sute de ori ca să înțelegi despre ce este vorba. În același timp, ajunge dacă vii pentru prima dată, pentru că sigur te vei îndrăgosti de acest loc.
-
Noi îi spunem în continuare strada Pavlov, chiar dacă au denumit-o altfel între timp. Și cred că se și potrivește mai bine Pavlov chiar și în zilele noastre, la cîte experimente e supusă… În vremea comuniștilor aici…
-
“Vremea va fi caniculară, sâmbătă şi duminică, în vestul, sudul şi, local în centrul ţării.” Cam aşa începeau ştirile vineri seara şi de data asta meteorologii de serviciu au cam avut dreptate. Sâmbată dimineaţă am avut parte…
