Am visat cu tata

Acum un an a murit tatăl meu. La 72 de ani. Duminica viitoare îi facem parastasul de un an. Ca un flash, mi-a trecut prin minte azi-noapte, poate am chiar visat, singurul  moment în care am încasat-o de la el. A fost pe cînd aveam vreo 14 ani. Eram bun la fotbal și îmi cam făceam veacul prin Babeș, unde băteam mingea non-stop. Șmecherii vremii agățau doi ageamii care jucau tenis cu piciorul, propunîndu-le cîte un meci pe pariu. Unul dintre ei, dintre șmecheri, le spunea: “Nu facem un meci? Uite, voi doi, contra mea și a unui băiat pe care îl găsesc eu prin ștrand. Uite, băiatu (uitîndu-se la mine), vrei să joci? ” Intram în această combinație, ca și cum atunci l-aș fi văzut prima oară pe individul cu 10 ani poate mai mare decît mine. Primul set îl pierdeam intenționat, pentru ca șmecherul să poată dubla potul. Le lua banii și îmi dădea și mie cam a cincea parte din ei. Oricum, dacă socotim că făceam asta foate des, că vara era lungă și mizele nu întotdeauna mici, vă dați seama că am strîns o mică avere. Nu știam ce să fac cu banii, așa că îi țineam ascunși într-un sertar. La un moment dat, părinții mei se dădeau peste cap să îmi schimbe pianul cu unul nou (eram elev la Liceul de Muzică). Făceau calcule, voiau să se împrumute de la CAR, mama plîngea, iar eu, ca un prost aș spune, întreb: “Cîți bani vă trebuie?” Tata răspunde: “Cinci mii de lei” (să spunem cinci mii, pentru că nu mai țin minte exact, dar era o sumă măricică, pentru că ai mei aveau împreună salarii care însumate nu dădeau nici jumătate). Iar eu, mă bag din nou: “Vă dau și eu o parte, să zicem jumătate” Și am scos banii pe masă. Momentul a coincis cu cel în care tata a început să îmi care palme (crezînd că fac lucruri necurate) și întrebîndu-mă în acest timp de unde am banii. Nu prea apucam să vorbesc, pentru că mai mult mă feream de lovituri, dar cumva am apucat să spun că din pariurile cîștigate la tenis cu piciorul. Povestea e interesantă în partea a doua: cea în care, peste un an de la eveniment, într-un moment în care părinții mei o duceau cam greu cu banii, tatăl meu mă întreabă: “Băiete, tu la un tenis cu piciorul nu mai mergi?”

Nu pot spune că m-am înțeles grozav cu tatăl meu. Au fost momente bune și rele. De primele îmi amintesc cu drag, poate și aici voi rememora unele dintre ele. Dumnezeu să-l ierte. Duminica viitoare îi fac parastasul de un an.

Ovidiu Blag

View all posts by Toate articolele scrise de acest autor
Citeste biografia