„O să îl toc mărunt”. Asta declara Bute înainte de finala cu Brinkley. Și adăuga că nu o să ezite să îl trimită la podea de fiecare dată cînd va avea ocazia. Nu știu cum să vă explic, dar chiar așa a fost.
După ce l-a tocat un pic, în runda a cincea românul l-a trimis la podea pentru prima oară.Într-a opta, l-a mai executat o dată, după ce l-a umplut de sînge (scuzați expresia, dar sîntem la box). Și pentru că de obicei toate se întîmplă de 3 ori, în runda a noua, upercut, KO, la revedere. Dincolo de performanța în sine, al șaselea titlu de campion mondial IBF, victoria aceasta ne dovedește că Lucian Bute, ajuns la 30 de ani, este un tip cum nu se poate mai inteligent. Cum naiba să îți iasă un asemenea scenariu: să știi tu că o să îl toci mărunt și că apoi o să îl trimiți în lumea viselor? Păi asta înseamnă că Lucian Bute nu e doar o mașină de pumni (pentru că a cîștigat prin KO 22 de meciuri din cele 27 de victorii la profesioniști). E un adevărat campion.
Și ne mai dovedește că sîntem robii fotbalului, care ne ia mințile. Scriem toată ziua despre derby de România, despre Răzvan Lucescu, despre fițele și can-can-urile ce se întîmplă zilnic în acest “fenomen”. O astfel de performanță te poate face să îți reconsideri atitudinea de gazetar, să mai încerci să schimbi registrul și să îți amintești că există performațe în sportul românesc nu îndeajuns de popularizate. Și îți mai aduci aminte că românii pot fi și învingători.
Din păcate, pe noi, pe români, alții ne toacă mărunt, și poate de asta am uitat cum e să fii învingător. Bute ne-a zgîndărit orgoliul, ne-a dat o lecție de viață.
