Nu pozez în profet. Şi nici nu vreau să par mai deştept decît sînt. Însă am văzut ceva meciuri de fotbal la viaţa mea şi am scris cîteva sute de cronici. Sigur, asta nu mă transformă în expert, însă, vă jur, înaintea partidei Franţa-România nu dădeam tricolorilor noştri nici 0,01% şanse de victorie.
Previziunile, din nefericire, mi s-au confirmat. Ca de altfel şi mentalitatea noastră păguboasă, de la primul pînă la ultimul suporter, de la primul pînă la ultimul component al naţionalei, de la antrenorul Răzvan Lucescu pînă la Hexan, maseurul, de la preşedintele FRF pînă la paznicul de noapte al federaţiei din strada Vasile Şerbănică nr.12, sector 2, Bucureşti (ce nume de stradă, parcă predestinat unei federaţii atinsă de virusul miticismului şi şmecheriile dîmboviţene!). Ca de obicei, am umflat nejustificat balonul optimismului pînă a explodat.
România nu mai reprezintă demult o forţă în fotbalul european, cu atît mai puţin în cel mondial. Fotbalul nostru este croit după chipul şi asemănarea ştirilor tv. sportive. Adică ori proaste ori inexistente în esenţa lor.
Trăgînd linie după partida de ieri seară, eu zic că naţională antrenată de „apendicele” neextirpat al lui Mircea Lucescu s-a descurcat destul de bine. O înfrîngere cu 0-2 pe terenul uneia dintre cele mai puternice echipe ale lumii cel puţin din perspectiva perfomanţelor şi al palmaresului nu e neapărat o catastrofă. E adevărat, am avut la un moment dat cam un sfert de ceas de fotbal bun şi o bară, însă pînă atunci am suferit ca şi cîinii comunitari şi am răsuflat uşuraţi că n-am încasat vreo 3-4 goluri pînă la pauză.
Ei, şi aşa cum ziceam în titlu, noi, românii, cînd e vorba de fotbal şi calificări, ne-am născut matematicieni. Înainte şi după terminarea partidei toată lumea era relaxată: înfrîngerea nu afectează hotărîtor şansele de calificare ale României. Şi eternele texte de doi bani: că multe se mai pot întîmpla, că mingea e rotundă, că toţi fotbaliştii au două picioare, că batem Franţa la Bucureşti, că pe restul îi călcăm în picioare (o formalitate) şi, la o adică, cîştigăm restul partidelor şi le dăm la toţi cu flit. Facem la puncte de putem da şi la alţii. Heeellooo!!! Să mori tu!!! Păi la cum jucăm, al nostru e ultimul loc din grupă. Calcule… Ce să zic! Ne dăm buni la adunat puncte pe hîrtie, trei cîte trei, şi, la o adică, în teren, cu băşica la picior, nu ştim cît face 1+1.
2 comentarii
Cristinel ai dreptate in felul tau (zic eu), insa nu cred ca ne ajuta foarte mult atitudinea asta negativista la extrem. E adevarat ca gasca de nesimtiti de la FRF e cancerul fotbalului romanesc si ar trebui extirpat de urgenta. Asta e un subiect gras pentru alta data. Insa eu zic ca stam in cartile calificarii, e drept ca intr-o grupa penibilutza, cu alde Belarus, Albania si chiar Bosnia…unde am ajuns…Hai, o duminica frumoasa!
asa e cristi. am avut ceva momente bunicele. dar prea putine pentru o partida de 90 de minute. problema cea mai importanta insa cred ca e noroc. daca poarta avea o bara si nu 3, sunt sigur ca doar p-aia o nimeream. daca din 3 brigazi de arbitri, una e mai slaba (sau, doamne feri, rau intentionata) atunci noi p-aia o nimeream la jocul nostru. cred ca pe undeva un rau mai mare decit razvan lucescu la nationala este conducerea federatiei de fotbal, care nu stie sa se faca respectata in europa. apoi…. mai e treaba cu norocul. ca in cintecul acela. cind s-a impartit norocu…. dacii erau pitulati pe dupa brazi sa le sara romanilor in circa, pe nevazute. si uite asa nu a dat nimeni de stramosii nostri, ca sa ne dea si nou un pic de noroc. nu erau acasa.