Un blog de Blag. Şi o propunere: „hai şi scrie pe cultură”. Iar eu, ca în cântarea Adei Milea, am zis: „bine”.
Cu Ovidiu ne-am cunoscut în nişte împrejurări ce apar numai în ţara tuturor posibilităţilor- Cluj-Napoca. Poate odată voi povesti câte ceva în privinţa asta. Am o certitudine: că Blag e un profesionist. Şi un comentator sportiv cum n-are Televiziunea Naţională de la Bukale. Asta ar da o jumătate de răspuns la întrebarea din titlu. Şi mă opresc aici, ca să nu cădem în dulcegării şi să facem diabet cu toţii.
În ce priveşte partea a doua din răspuns, cred că pot exista liniştit şi fără scris. De aia nu mi-am tras blog personal (încă 🙂 ). Dar mai cred că oraşul în care vieţuiesc merită ce e mai bun, dar primeşte de prea multe ori ciurucuri, cioace şi multă, multă ţâfnă, toate camuflate sub generoasa sintagmă „artă şi cultură”. …cred că fenomenul cultural nu se opreşte la poarta Teatrului Naţional, Operei, Filarmonicii (cu sau fără sediu) unde o bună parte din public merge „pentru că aşa se cade” şi aplaudă orice.
…cred că oraşul nostru drag e un cuib al spiritului mic burghez, al conformismului sufocant, şi că astea sunt două ţinte cu care trebuie luptat. Am să-mi pun tastatura în slujba acestei cauze şi promit să lupt până la ultima picătură de cafea.
…cred că în secolul XXI arta şi divertismentul înseamnă o mulţime de lucruri pe care strămoşii noştri de acu’ două secole nu şi le puteau imagina. Am să încerc să le prezint, fără să vând apa chioară drept vin de Porto. Mai grav e că în Cluj cultura înseamnă pentru mulţi exact ce însemna în vremea lui Franz Josef. Asta e, buruiana rea piere greu şi năravul din fire îl lecuieşte glonţul.
…cred în lipsa de prejudecăţi. Pentru mine, marele cântăreţ în frunză, clujeanul Nucu Pandrea înseamnă mai mult decât o instituţie mumificată în propriul prestigiu, pentru că e un om liber ca puţini alţii. Una din marile surprize a fost să constat că, în multe privinţe, academicieni „optzeciari” (nu optzecişti!) precum Camil Mureşanu, sunt mai tineri în spirit decât noi, tinerii. Iar un Nicolae Piţiş, care a făcut soundtrack-ul la „Pintea” ştie intuitiv ceea ce un absolvent de Conservator învaţă (dacă învaţă) în patru cinci ani.
…cred în toate astea şi într-o mulţime de alte lucruri. Există mult bine care trebuie adus în lumina reflectoarelor, dar moare în beznă. După cum şi răul merită aceeaşi atenţie, că altfel n-ai cum să-i dai la cap. Între aceste coordonate voi scrie pe blogul lui Blag, cu modestele mele posibilităţi. Deocamdată punct. Şi de la capăt…
