De cînd am foarte mult timp liber la dispoziţie am preluat multe dintre îndatoririle… casnice: fac mîncare, mă duc la piaţă, cumpăr ce-i de cumpărat, plătesc facturi. Înainte de toate astea, după sau între ele, scriu.
Una dintre îndatoririle zilei de azi a fost să duc o pereche de cizme şi una de pantofi la flecuit. O problemă destul de banală pentru o pereche de papuci, care nici măcar nu ţine de calitatea încălţămintei în sine, ci de calitatea unei bucăţi de plastic sau de cauciuc pe care producătorul o montează pe toc. (Da’ ce fac eu aici, teoria flecului? Zău, cîteodată parcă nu-s normal cu capul!)
În fine… Mă duc la un pantofar (singurul!) din zonă, amintindu-mi că nu mai departe de acum 2-3 ani, breasla asta era, practic, dispărută.
Românii o duceau bine, nu auziseră de criză. Le pica un nasture de la cămaşă, nici nu se oboseau să-l coase la loc, îşi cumpărau alta nouă. Li se rupea şiretul la pantof, normal, aţi ghicit!, dădeau fuga la mall şi îşi cumpărau umblători noi. Aveau impresia că nu „vede” îndeajuns de bine plasma cu diagonala de 106 centimetri, la gunoi cu ea, îşi luau rapid alta mai mare şi mai scumpă.
Ei, acum au ajuns (şi) românii la fundul sacului. Aşa că nu m-am mirat cînd mi-a spus pantofarul să vin abia săptămîna viitoare după papuci, că are de lucru pînă peste cap, că vin românii cu toate rupturile la reparat şi-mi arată mormanul de încălţăminte adunat în doar două zile, de parcă intrasem într-un second-hand sau într-un depozit cu ajutoare pentru vreo ţară din lumea a treia.
E de bine sau de rău? Că pe lîngă cele rele văd şi două lucruri bune: românii sînt mai chibzuiţi, iar alţi cîţiva au şi de lucru. Aştept cu nerăbdare să văd reînviind micile afaceri cu reparaţii electro-casnice, depanări tv. la domiciliu, remaiat ciorapi. Ba cred că în vremurile astea, un bun business la români ar fi petecitul chiloţilor în cur.
1 comment
corect!