Între cum vedeam eu etapa a XIII și cum s-a încheiat aceasta, a fost o mică diferență. Dacă facem o foarte scurtă radiografie, punctele esențiale ale etapei ar fi cam acestea:
-Vasluiul cu Hizo nu arată rău deloc. Nici în teren nici în clasament.
-Brănești nu seamănă cu nimic.
-Dinamo a cîștigat cam dubios, dar a făcut-o
-Gaz Metan e ca un provincial dus la București, umil.
-Oțelul e lider și va rămîne și după etapa 14.
-Tîrgu Mureș și-a revenit din pumn.
-Sportul a fost condus prost de Moldovan, care a și demisionat cu ocazia asta.
-Bistrița lui Nae Manea le-a făcut o bucurie rapidiștilor.
-Steaua e “vai Steaua”.
-FC Brașov e mai jos decît merită în clasment, deși are un lot decimat.
-FC Timișoara-i s-au terminat gloanțele lui Contra.
-U Cluj, punctele care au adus liniștea.
-Astra, o echipă incomodă, dar care nu spune mare lucru.
-Urziceni, cam asta a fost treaba.
-Craiova, cam cu forcepsul, dar asta e deja „marcă înregistrată” la Pițurcă.
-Rapid, așa cum anticipam, l-a părăsit norocul pe Șumudică, pe care eu nu prea îl văd antrenor.
-Pandurii, aici e exact invers, Grigoraș a făcut treabă bună pe unde a fost.
Mi-au ieșit 4 din 8 rezultate, bine că nu am pierdut, poate săptămîna viitoare va fi mai bine.

2 comentarii
Da, titlul e nemaipomenit. Zilele trecute mi-am coborât de pe iTunes un joc de table pentru iPad-ul meu. E ok, gravica e bună şi nu dă erori la joc. Se poate juca cu plăcere în doi. Când vine vorba de jocul împotriva inteligenţei artificiale se schimbă foaia: îi intră suspect de multe „duble” şi combinaţii „norocoase”. N-am jucat fotbal „profesionist” niciodată fiind doar suporterul spectator (sau telespectator) dar, dar după ultima etapă am vaga impresie că jocul acesta se transformă încet-încet în unul de table în care arbitri arajează zarurile. De aruncat, le aruncă alţii.
heiiiiiii, te provoc, pt etapa viitoare
da si tu pronosticuri
si comparam
hai, te astept vineri dimineata
le punem in paralel