Prin 1924, viitorul mare regizor de film S.M. Eisenstein monta piese de teatru. Spectacolul „Măşti de gaz” se juca tocmai într-o uzină de distribuţie gaze adevărată, de la periferia Moscovei sovietice. Acţiunea curgea printre boilere, arzătoare, conducte şi alte instalaţii specifice. La final, muncitori reali din fabrică intrau în spaţiul de joc, înlocuindu-i pe actori şi aprinzând focurile, pentru a marca sfârşitul spectacolului.
După 86 de ani, regizoarea clujeană Mihaela Panainte ne provoacă la un experiment teatral similar: „Scaunele” de Eugen Ionesco, într-o fabrică de scaune „pe bune”- Fabrica „Antares” din fosta platformă „Clujana”. Doi remarcabili actori de la „Maghiar”, Emöke Kato şi Loránd Farkas, dau viaţă textului despre ratare, neîmplinire, frustrare, meschinărie şi tragedie umană în decorurile instalaţiilor industriale modelate de către experimentata scenografă Carmencita Brojboiu.
În dublu rol, al Oratorului şi al Împăratului, joacă unul din muncitorii de la „Antares”, David Ion Sabău. Deşi cu deficienţe de auz şi vorbire (surdomut) sau, poate, tocmai de aceea, prestaţia sa are percutanţă, atrage atenţia, oferă o decodificare subtilă pentru unele aspecte ale piesei. Lui i se alătură alţi 15 muncitori ai fabricii, care joacă în spectacol rolul pe care îl avea în teatrul antic grec corul (numai că pe muzică de jazz şi charleston).
Actorii au repetat de la 6 dimineaţa, pentru că mai trebuiau să pregătească un spectacol la teatrul de origine. Iar muncitorii-actori au repetat după program. O piesă de teatru absurd nu e neapărat cea mai atractivă ofertă pentru un spectator din afara lumii teatrale. Totuşi, realizarea Mihaelei Panainte scoate în evidenţă actualitatea situaţiilor, ceea ce nu trebuie să ne surprindă, din moment ce absurdul e doar o dimensiune a realităţii.
Ajutat de eclerajul cu accente expresioniste, de decorul ofertant, pus în valoare cu inteligenţă şi forţă de sugestie, spectacolul trăieşte şi prosperă mai ales prin întrebările pe care le ridică, şi care depăşesc cadrul unui spectacol chiar şi experimental, a glamour-ului de artişti snobi sau a ineditului. Dacă nu am trăi vremuri de blazare şi indiferenţă, de spleen şi adormire a minţii, „Scaunele” în regia Mihaelei Panainte ar fi considerat un eveniment teatral major, poate chiar un început de fenoment social.
Spectacolul se va juca vreme de 10 luni, într-o stagiune „industrială” găzduită de hala Fabricii „Antares”, din Piaţa 1 Mai nr. 4-5, în curtea fostei „Clujana”. Preţul biletelor este de 25 RON, cu reducere 20 de RON.


2 comentarii
Şi … unde e absurdul în tot ce ai scris?
Du-te şi vezi 🙂